Aproximativ 30 de indivizi au fost la un pas de a se lua la bătaie, luni seară, în comuna Vama, într-o reglare de conturi care s-ar fi lăsat cu siguranță cu capete sparte, dacă poliția nu ar fi intervenit la timp.
Oamenii legii au aflat că mai mulți tineri din zona Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Gura Humorului urmează să vină la Vama, pentru a se răzbuna pe câțiva localnici, care, la sfârșitul săptămânii trecute, le-au bătut trei prieteni în discoteca complexului comercial BTT.
Vizați erau doi frați din Vama, dar și amicii acestora, conflictele dintre cele două grupări fiind de mai multă vreme.
Din nefericire pentru tinerii care au venit la Vama cu gând să-și răzbune amicii bătuți, gașca adversă a aflat de intențiile lor și a adunat și alți adepți de prin comună, aceștia fiind aproape de două ori mai numeroși decât rivalii lor.
Întâlnirea celor două tabere a avut loc la o păstrăvărie din Vama, acolo unde unul dintre membrii găștii din Vama își serba ziua de naștere.
Până a apuca să se ia la bătaie, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, care i-au pus pe fugă pe scandalagii.
Potrivit ofițerului de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Alin Botezatu, grupările de tineri sunt monitorizate de mai multă vreme de polițiști, astfel încât oamenilor legii nu le-a fost greu să-i identifice pe indivizii care au participat la acțiunea de reglări de conturi de la Vama.
„Nu mai puțin de 15 tineri au fost sancționați contravențional cu sume cuprinse între 1000 și 1500 de lei, pentru constituire în grup în comiterea de fapte ilicite și ilegale ce tulbură grav ordinea și liniștea publică”, a precizat Botezatu.




