10-12 noiembrie

Regizorul Cristian Mungiu va fi prezent săptămâna viitoare la „Les Films de Cannes à Suceava”, ediția a II-a



Regizorul Cristian Mungiu
Regizorul Cristian Mungiu

Regizorul Cristian Mungiu va fi prezent săptămâna viitoare la „Les Films de Cannes à Suceava”, ediția a II-a, eveniment care va avea loc, în perioada 10-12 noiembrie, la Cinematograful Modern. Evenimentul este organizat de Asociația Creativ AS, cu sprijinul Primăriei municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava, printr-un proiect 2017. Această ediție va fi deschisă de proiecția variantei remasterizate a filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (Palme d’Or, 2008), în prezența regizorului Cristian Mungiu.
Programul „Les Films de Cannes à Suceava”, ediția a II-a, 10-12 noiembrie, este următorul: vineri, 10 noiembrie, de la ora 19:00, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” de Cristian Mungiu (2007, 113 min, RO), Palme d’Or, 2007, Proiecție 10 ani mai târziu, în prezența regizorului Cristian Mungiu; sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 15:30, „Jupiter’s Moon” de Kornél Mundruczó (2017, 123 min., UNG, GER), în competiție, Cannes 2017; de la ora 18:00, „Good Time” de Ben Safdie, Joshua Safdie (2017, 100 min., SUA, LUX), în competiție, Cannes 2017; de la 20:30, „120 Battements Par Minute” de Robin Campillo (2017, 140 minute, FRA), Grand Prix, Cannes 2017; duminică, 12 noiembrie, de la ora 15:00, „Paterson” de Jim Jarmusch (2016, 113 minute, SUA), în competiție, Cannes 2016; de la ora 17:30, ”A Gentle Creature”, de Sergei Loznitsa (2017, 143 min., FR, GER, OLA, LIT), în competiție, Cannes 2017; de la 20:30, „A Man Of Integrity” de Mohammad Rasoulof (2017, 117 min., Iran), Premiul Un Certain Regard, Cannes 2017.
Asociația Creativ AS a apărut din dorința de a putea oferi programe culturale în care să se regăsească nevoia de cultură a societății, cu un accent special pe tânăra generație. O echipă de profesioniști, având alături Radio AS Suceava, un post de radio care a oferit ascultătorilor o altă imagine a spectacolului media, printr-o ofertă de calitate, cu programe bine structurate, va creiona viitorul produselor culturale realizate de asociație. Sucevenii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare la filmele ce vor fi proiectate în cele trei zile de festival, la Cinematograful Modern. Intrarea este liberă. Proiectul „Les Films de Cannes à Suceava” a fost realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava.



Recomandări

Invitați speciali la Les Films de Cannes à Suceava – întâlniri cu actorii Adrian Titieni, George Piștereanu, Anghel Damian și regizorii Cornel Mihalache, Șerban Georgescu și Adi Voicu –