Deputații au adoptat, marți, cu 137 voturi „pentru”, 99 „împotrivă” și 11 abțineri, Legea Camerelor de Comerț și Industrie, care prevede în principal trecerea Registrului Comerțului, din subordinea Ministerului Justiției, în administrarea Camerelor de Comerț.
Legea adoptată de deputați prevede că, începând cu 1 ianuarie 2007, patrimoniul Registrului Comerțului, aflat în prezent în subordinea Ministerului Justiției, va trece în administrarea Camerelor de Comerț și Industrie, atât la nivel național, cât și teritorial.
Potrivit acestei legi, camerele de comerț județene și Camera de Comerț și Industrie a României sunt organizații autonome, neguvernamentale, apolitice.
Camerele de comerț județene asigură administrarea și funcționarea oficiilor registrului comerțului județene.
Camera de Comerț și Industrie a României asigură organizarea și funcționarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, precum și îndrumarea metodologică și a funcționării registrelor comerțului de pe lnâgă camerele de comerț județene, mai stabilește textul de lege adoptat de deputați.
De asemenea, preluarea bazelor de date, a aplicațiilor de întreținere și utilizare a acestora, precum și bunurile din patrimoniu și situația personalului Registrului Comerțului urmează să fie reglementată printr-un act normativ elaborat ulterior de Guvern, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2007.