Mașinile mai vechi de șapte ani vor fi verificate anual, nu o dată la doi ani, ca în prezent, propune Registrul Auto Român (RAR). „Am propus Agenției Naționale pentru Mediu, primăriei Capitalei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului și Ministerului Economiei și Finanțelor ca mașinile mai vechi de șapte ani să fie verificate o dată pe an. Noi, ca logistică și personal, suntem pregătiți. Urmează ca autoritățile să vadă dacă este fezabilă sau nu propunerea noastră”, a declarat, ieri, după conferința „Mediafax talks about Auto Industry”, directorul tehnic al RAR, Flavius Câmpeanu.
El a arătat că o astfel de decizie a fost aplicată și în anul 2000, pentru circa 12 luni.
Totodată, Câmpeanu a anunțat că RAR intenționează să construiască lângă București, la Bolintin Vale, o pistă pentru testarea și omologarea mașinilor modificate major.
„Avem nevoie de 30 de milioane de euro pentru a construi un centru de testare și omologare, însă nu dispunem de acești bani. Căutăm parteneriate cu constructorii auto locali și cu Ministerul Mediului și cel al Finanțelor. Renault ne-a anunțat că este interesat de acest proiect”, a mai spus Câmpeanu.
Centrul ar urma să fie dotat cu o pistă de 1,9 kilometri în sistem circular cu șase-șapte benzi și două linii drepte de câte 700 de metri.
Câmpeanu speră ca centrul să fie finalizat anul viitor.