Regina Silvia a Suediei, rănită în timp ce fugea de paparazzi



Regina Silvia a Suediei s-a rănit la picior și la încheietura mâinii, la începutul acestei săptămâni, în timp ce încerca să fugă de un fotograf angajat de tabloidul suedez Aftonbladet, la New York, a anunțat, miercuri, palatul regal suedez.
Soția regelui Carl XVI Gustaf, în vârstă de 67 de ani, se afla la cumpărături cu fiica ei cea mică, prințesa Madeleine, atunci când cele două femei au fost contactate de un fotograf care a ignorat cererile lor de a fi lăsate în pace.
„Regina a ales să folosească o ieșire de serviciu și a mers foarte repede către mașina ei parcată în apropiere cu scopul de a scăpa de fotograful care o urma la mică distanță. Regina a căzut și s-a rănit la picior și la încheietura mâinii”, se afirmă în comunicatul emis de casa regală suedeză.
Aftonbladet, care profită împreună cu marele lui rival, tabloidul Expressen, de pe urma faptelor, gesturilor și aparițiilor în public ale membrilor familiei regale, a anunțat, miercuri, prin intermediul redactorului său șef, că „regretă profund acest incident” în care a fost implicat un fotograf freelance.
Presa suedeză a publicat, miercuri, fotografii ale reginei Silvia, de origine germană, purtând un baston și o atelă, cu ocazia decernării unui premiu, marți, la New York, orașul în care locuiește fiica ei Madeleine, după ce aceasta a rupt logodna, anul trecut, de Jonas Bergström, un avocat din baroul din Stockholm.
Purtătorul de cuvânt al Curții regale suedeze, Bertil Ternert, a declarat că familia regală nu a decis deocamdată dacă va solicita urmărirea penală a fotografului sau a publicației pentru care acesta lucra.