„Spre stârpirea vițiului alcoholic”
„Spre stârpirea vițiului alcoholic între popor, lucrează clerul archidiecesan cu toată râvna și dacă ar fi spriginit și de predicători ambulanți, resultatele ar deveni mai accentuate și acest rău, care ca un verme neadormit roade la rădăcina morală socială a poporului nostru, s’ar stârpi cu succes”.
„Patria”, Anul II, nr. 112, Cernăuți, Martie 1898.
„Regina Elisabeta, greu bolnavă”
„Regina se află în capitală de aproape două luni. Venise dela Curtea de Argeș spre a i se face, de către profesorul Landult, operația la ochi. În urma operației, regina se găsea foarte bine și avea intențiunea să se înapoieze, zilele acestea, la Curtea de Argeș.
Acum câteva zile, în urna unei ușoare indispozițiuni, regina văduvă a fost nevoită să rămână în pat și părea că este ceva trecător. Nimica nu lăsa să se întrevadă o agravare a starei.
Boala – din cauza vârstei înaintate – era foarte serioasă și toți de la palat erau foarte îngrijorați. La început, boala își urma cursul ei normal și se credea că regina va putea rezista crizelor cari urmau să se producă. În urmă însă, congestiunea s’a declanșat la ambii plămâni, astfeliu că șansele de scăpare se împuținară foarte mult. În cele din urmă starea reginei s’a agravat și mai tare și situațiunea este îngrijorătoare. Neamul românesc de pretutindeni este adânc îndurerat de această veste și imploră cu rugi fierbinți grabnica însănătoșire a Augustei Doamne”.
„Viața Nouă”, Anul IV, nr. 176, Martie 1916.