Tranzacții imobiliare

Regia de Protocol a încasat 8,7 milioane de euro pentru terenurile de la Casa de Oaspeți



Regia Autonomă – Administrația Protocolului de Stat a încasat aproape 9 milioane de euro din vânzarea terenurilor aflate în apropierea Casei de Oaspeți din Suceava. Potrivit unui bilanț final, în urma licitațiilor organizate la sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an au fost vândute toate cele 122 de parcele de teren oferite spre tranzacționare, cu o suprafață totală de aproape 18 hectare.
Pentru întreaga suprafață de teren vândută, Regia de Protocol a încasat 31,97 milioane de lei (319,7 miliarde de lei vechi), inclusiv TVA, întreaga sumă urmând să fie transferată la bugetul consolidat al statului.
Defel Com a achiziționat 45 de parcele de teren Cele mai multe parcele de teren de la Casa de Oaspeți au fost achiziționate de firma suceveană DEFEL COM. Aceasta a reușit să câștige licitațiile pentru 45 de parcele de teren, cu o suprafață totală de 66.506 metri pătrați, pentru care a plătit nu mai puțin de 11,323 milioane de lei. Practic, firma suceveană a cumpărat cele 45 de parcele cu aproximativ o treime din suma finală încasată de RA-APPS.
De remarcat este faptul că SC Defel Com SRL Suceava a plătit unele dintre cele mai mari prețuri pentru o parte din parcelele de teren achiziționate. Firma suceveană a achiziționat o parcelă de 1750 metri pătrați cu un preț aproape dublu față de cel inițial, plătit pentru 18 ari, 522.000 de lei, fără TVA.
Defel Com a mai achiziționat și o parcelă de teren de 2.221 metri pătrați, pe care sunt construcții care au deservit fosta fermă „Brădet 1”, respectiv un șopron pentru ambalaje și beciuri pentru fructe, băuturi, cartofi. Prețul pentru toate acestea a fost de 664.000 de lei, fără TVA. Un alt preț record este de 618.000 de lei fără TVA, pentru o parcelă de 14,65 ari, în condițiile în care suma de pornire a fost de 182.000 de lei.
Printre cumpărătorii cu cele mai multe parcele achiziționate se mai numără și SC GRP K.M.S. SRL Suceava – 12 parcele, SC ACULAR SRL – 9 parcele, SC VIVAT CONSTRUCT SRL și SC AUROPORT SRL cu câte 5 parcele, Adrian Rusu și SC GENERAL CONSULTING cu câte 4 parcele.
Prețul mediu pentru un ar de teren este de 4.800 de euro Potrivit raportului final privind vânzarea terenurilor din apropierea Casei de Oaspeți, în medie, un ar de teren a costat puțin peste 4.800 de euro. Cu toate acestea, unii dintre cumpărători au reușit ca în urma licitațiilor să achiziționeze terenurile cu sume record. Este și cazul SC RIFBURG SRL, care pentru o suprafață de 1.783 de metri pătrați a plătit 877.200 de lei fără TVA, un ar de teren ajungând la aproximativ 13.700 de euro.
De asemenea, unul dintre cele mai mari prețuri care a fost plătit a fost de 728.000 de lei, fără TVA, pentru o suprafață de 2.032 metri pătrați. Terenul a fost achiziționat de Asociația Universitatea Populară Cultural Științifică „Moldova” Iași – Filiala Suceava. Trebuie spus că pe suprafața acestei parcele se află o clădire de birouri cu suprafață de 359 m.p., un depozit, o magazie pentru lemne de 75 m.p., și o porțiune dintr-o clădire cu regim de înălțime P+E+M, cu o suprafață construită de 202 m.p.



Recomandări

La Cetatea de Scaun a Sucevei încep lucrările pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Șoldan: „Acționăm acum pentru ca cetatea să rămână în picioare și peste 100 de ani”