”Regele” Țării de Foc (II)

Motto. ”Dacă există cineva în scumpa mea țară care nu-și iubește plaiurile natale, l-aș lua cu mine, să pornească într-o călătorie în jurul lumii. Va fi în mod sigur în câștig: va învăța să iubească ceea ce are, pământ, familie, frați și să-și îndrăgească pe vecie patria….Acum un an, la insistențele guvernului central argentinian, am făcut o călătorie de explorare pe teritoriul sălbatic limitat la Sud de Strâmtoarea Magellan. (…) Iar norocul mi-a surâs: în timp ce o duzină de ingineri și de companii de toate naționalitățile s-au înapoiat fără un rezultat practic, eu am adus celor care m-au trimis și m-au încărcat cu onoarea încrederii lor, nu numai vestea, ci și proba descoperirii unor terenuri aurifere bogate. După cum veți observa din schița călătoriilor mele, mi-am permis să numesc unii munți, râuri și locuri de aici, cu nume românești, atât de dragi nouă…Această nomenclatură a fost recent aprobată de către guvernul și președintele Argentinei, în ciuda opoziției și cârcotelilor unor funcționari și a unor gazete de la Buenos Aires.” (Scrisoarea lui Popper către V.A. Urechia, din 29 aprilie 1887)
Iuliu Popper, exploratorul român ce a studiat și ”pus în valoare” Arhipelagul Țara de Foc, a fost sursa primară, pe lângă alte filme și cărți, și a romanului lui Radu Tudoran ”Toate pânzele sus”, cel care – ca și serialul pe care l-a inspirat – a încântat adolescența multor români, în anii 1980…Din păcate astăzi, la 125 de ani de la trecerea sa bruscă în neființă, în iunie 1983, în apartamentul său din Buenos Aires (înainte de a împlini vârsta de 36 de ani!) cauzele morții sale rămân învăluite în mister. În dimineața zilei următoare urma să aibă o ultimă – și probabil victorioasă – înfățișare la tribunal, împotriva guvernatorului corupt al Țării de Foc, ceea ce îndreptățește ipoteza unui asasinat. Cei opt ani argentinieni ai lui Popper au însemnat o continuă și dură luptă cu guvernatorii și latifundiarii locali – cu toții dornici de înavuțire rapidă – pe care soluțiile, explorările și investițiile românului i-ar fi lipsit de câmpul de manevră, aflat, atunci, la discreția lor…cu care se obișnuiseră, departe de ochii guvernului central de la Buenos Aires. Popper – care se angajase (în numele guvernului central) în obținerea de fonduri pentru exploatarea aurului, organizarea de colonii pentru băieși, invenții și investiții tehnice – deranjase, evident, micile interese locale, mai ales în condițiile în care obținuse – în justiție! – demisia a doi dintre guvernatorii precedenți ai bogatei, dar încă ”virginei” Țări de Foc, care veniseră acolo ”doar ca să-și sporească prin furt resursele materiale în dauna slabelor lor resurse morale, dorind mai degrabă să-și schimbe, prin mituire, rangul de guvernator la capătul lumii cu unul oarecare, de primar al unei suburbii din Capitală”. Confruntarea cu acești funcționari provinciali corupți a avut și episoade demne de un film american de acțiune, atunci când echipa românului a avut de luptat efectiv cu bandele violente de aventurieri chilieni, veniți în zonă – cu consimțământul tacit al guvernatorului local – pentru a prăda, ucide și distruge coloniile bine organizate de inginerul român. În Țara de Foc, Popper a realizat lucruri incredibile, pe care azi le-am numi, fără exagerare, ca fiind extraordinare: a întemeiat acolo, la ”capătul lumii”, așezări umane (chiar colonizând acolo, pe cheltuiala lui, țărani prahoveni), a construit drumuri, a înființat rute maritime. Mai mult, a bătut monedă, a tipărit timbre etc. Poate că de aici a pornit și invidia, ura micilor administratori locali, ce vedeau în prezența civilizatoare a ”intrusului” venit din Europa un pericol major. Și, aici, aș adăuga – numai pentru cititorii care își păstrează luciditatea și dragostea de patria natală, pentru acei care nu râd când citesc cuvântul ”patriotism” – un amănunt esențial despre acest mare român (evreu ca etnie) : când guvernul argentinian i-a propus să-i ofere cetățenia (cu intenția – probabil benefică – de a-i facilita, astfel, accesul la fondurile guvernamentale) – ori i-a sugerat ”să se pună” – cum era atunci – sub protecția unor mari puteri…Popper refuză (deși acceptarea l-ar fi ajutat, salvat, legitimat atunci, în demersul lui), cu cuvintele: ”Iertare, excelențelor! Eu m-am născut român, sunt român …și voi muri român”. Ce ar mai fi de adăugat, oare? Gândiți-vă (și la voi…dar și la copiii voștri), la faptul că un tânăr român de numai 28 de ani a cucerit, practic, Argentina…Fiind ucis, apoi, de localnici, după opt ani. Opt ani în care el își demonstrase, onest față de argentinieni și cu prisosință, talentul, puterea, influența…generozitatea.