Regele Mihai:”Paleologu, primul oficial român care m-a vizitat la Versoix după ’89″

Fostul suveran al României Mihai l a aflat cu mare părere de rău de dispariția lui Alexandru Paleologu, declarându-se alături de întreaga societate, de elita românească și de familia Paleologu în aceste momente grele.
„Nu pot uita că Alexandru Paleologu a fost primul oficial român care a venit la Versoix, după decembrie 1989. Tot el și-a riscat cariera strigând în 1990, în mijlocul sutelor de români de la biserica lor din Paris, «Trăiască Regele!»”, afirmă fostul suveran în mesajul remis, sâmbătă, agenției MEDIAFAX.
În opinia sa, „aceste simple acte de curaj dovedesc limpede că cincizeci de ani de fanatică brutalitate ne-românească nu pot distruge ființa identității noastre culturale și intelectuale”.
„Tot ele mai arată tradiție continuă și patriotism, din moment ce Familia Regală va aniversa curând 140 de ani de când a fost fondată cu sprijinul direct al predecesorilor politici ai domnului Paleologu”, se mai arată în mesaj.

Recomandări

Salvați Copiii Suceava a deschis o expoziție cu fotografii care surprind poveștile familiilor din Ucraina care s-au refugiat în România

La Suceava a fost deschisă o expoziție cu fotografi care prezintă poveștile refugiaților din Ucraina
La Suceava a fost deschisă o expoziție cu fotografi care prezintă poveștile refugiaților din Ucraina

Mesajul deputatului PSD Mirela Adomnicăi de „Mica Unire”: „Alexandru Ioan Cuza nu a fost doar un unificator, ci și un vizionar care a dus România mai aproape de Europa”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a participat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din centrul municipiului Rădăuți.
Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a participat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din centrul municipiului Rădăuți.

Vizită a elevilor și profesorilor Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului în „Împărăția apelor”