Regele Mihai I, care s-a întors joi în mod oficial pe domeniul regal Sinaia, a declarat într-un scurt discurs că speră ca întoarcerea sa la Peleș să fie definitivă și să marcheze începutul respectului proprietății private, al demnității și al democrației.
Regele Mihai s-a prezentat în holul stat al Castelului Peleș împreună cu Regina Ana, Pricipesa Margareta și Principele Radu pentru a-și rosti discursul oficial de reîntoarcere, după 60 de ani, la Castelul Peleș.
„În Ziua Înălțării și de Ziua Tuturor Eroilor, România trăiește o reparație istorică și identitară. Sperăm ca întoarcerea mea definitivă la Peleș și la Sinaia, scaunul istoric al familiei regale, să fie începutul respectului definitiv, total, al proprietății private, al demnității, al democrației și libertăților, al instituțiilor din societatea românească”, a declarat Regele Mihai.
El a mai spus că porțile Peleșului vor rămâne deschise românilor „pentru eternitate”, așa cum au fost mereu începând cu anul 1914. „Numai că de aici încolo românii nu vor găsi aici doar camere pline cu obiecte de preț ci și oameni vii, o familie care dă sens națiunii și amprentă statului român”, a mai spus Regele.
Regele Mihai I consideră vă valoarea regalității stă de 142 de ani, deasupra „alternativelor politice sau a sistemelor de guvernare”.
„Ea garantează mândria, identitatea continuitatea și tradițiile. Castelul Peleș este un simbol al independenței și puterii țării noastre. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea și dragostea românilor, iar valoarea ei stă în proprile merite ale României”, și-a încheiat discursul Regele Mihai.
După discurs, familia regală a apărut la balconul Castelului Peleș pentru a saluta cele câteva sute de persoane adunate în curtea Castelului.