Regele Mihai i-a primit, marți, la Palatul Elisabeta pe toți cei care au dorit să-l felicite cu ocazia onomasticii sale, sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril.
Palatul Elisabeta și-a deschis porțile dimineața, timp de două ore. Aproximativ 300 de persoane, printre care mulți bătrâni și copii, au venit să-i spună „La mulți ani!” fostului suveran și să-i ofere daruri.
Regele Mihai a primit buchete de flori, felicitări, cărți, diplome, două medalii și un basorelief dăruit de membrii Asociației Cavalerilor Ordinului Mihai Viteazu. Fostul suveran a primit și cadouri inedite, precum un cocoș de artizanat și o veioză confecționată manual. Unul dintre simpatizanții săi a adus la Palatul Elisabeta un tablou prezentând o imagine cu familia regală. „În fiecare an vin cu tabloul, în semn de respect pentru familia regală. Era mult mai bine pe vremea regelui”, a spus Teodor Lucaci, un pensionar de 74 de ani, după ce a stat câteva minute de vorbă cu Regele Mihai.
„A fost un rege de neînlocuit”, au spus unii, emoționați după ce au schimbat câteva cuvinte și i-au strâns mâna fostului suveran. Monarhiști, mai mulți dintre cei prezenți au plâns după ce au vorbit cu Regele Mihai.
Un grup de 20 de copii de la Fundația și Centrul Social „Sfântul Dimitrie”, susținut de pictorul Ștefan Câlția, au cântat două cântece, iar copii de la Școala generală „Principesa Margareta” au făcut fotografii cu întreaga familie regală.
După primirea felicitărilor, Regele Mihai a spus că „îi place să stea în legătură directă cu oamenii” și profită de onomastica sa pentru a se întâlni cu toate categoriile de persoane. „Pentru mine nu este o mare sărbătoare. Nu facem mari petreceri cu această ocazie, ci este mai important să facem lucruri simple, pentru a fi cât mai aproape de oamenii simpli. Simt ceva special când îi văd pe toți acești oameni”, a declarat Regele Mihai într-o întâlnire cu jurnaliștii.
Regele Mihai a mai spus că pentru el este „o mare bucurie” că românii îl apreciază încă, în ciuda „trecerii timpului”. „Populația României avea o afecțiune specială față de mine încă din anii ’30 și eu am avut o afecțiune specială față de ea”.
Potrivit Principelui Radu, fostul suveran s-a întors din Italia special pentru a se putea întâlni cu simpatizanții săi români. În acest context, Regele Mihai a dezvăluit că încă îi place să conducă propria mașină, iar în Italia participă anual la o reuniune a iubitorilor automobilismului.
De la sărbătoarea regală au lipsit personalitățile culturale sau politice. Potrivit familiei regale, atât președintele, cât și premierul au trimis însă felicitări. „Nu am primit niciodată atât de multe felicitări”, a spus Regele Mihai. În trei zile, la Palatul Elisabeta s-au primit mai mult de două sute de felicitări, faxuri și telegrame de la politicieni și oameni de cultură.
Regina Ana a lipsit și ea de la ceremonie din cauza unei gripe, doctorul recomandându-i „să nu efectueze o călătorie suplimentară la București”, a explicat Constanța Iorga, secretara executivă a Secretariatului Maiestății Sale.
Regina Ana va participa, totuși, la Gala Fundației Principesa Margareta, ce va avea loc pe 21 noiembrie la Paris, pentru strângere de fonduri în beneficiul persoanelor defavorizate din România. La acest eveniment vor fi prezenți și președintele Traian Băsescu și soția șefului statului francez, Bernardette Chirac, a precizat Principele Radu.
