Rege în Polinezia!

Acum un deceniu, în 2012, un infarct îl trimitea în lumea celor drepți pe inginerul Ion Mitican – un personaj tipic pentru capacitatea Iașiului de a îngemăna creator alte universuri (al tehnicii, medicinei, funcționărimii, armatei, juriștilor, autodidacților ș.a.) cu acela al literaturii și cercetării istorice. Avem sumedenie de medici scriitori, generalul din armata regală Dan Bădărău este autorul celei mai valoroase istorii a Iașiului (i-am îngrijit opera postumă la Editura Academiei), modestul funcționarul de la Primărie, N.A. Bogdan, a deschis seria evocărilor ieșene, Aurel Leon a însuflețit „Umbrele” orașului de altă dată, asemenea avocatului Eugen Herovanu ș.m.a.
Mitican merită cu prisosință evocat, dar n-aș zice că știu ce ar deține întâietatea: contribuția lui într-ale ingineriei, sau a literaturii istorice, fiindcă modestul fiu al unor țărani dintr-un uitat sat vasluian a lăsat urme de neignorat și-ntr-un domeniu, și-n celălalt. Dacă literatura este oricum „la vedere”, înnoirile într-ale tehnicii sunt privite ca ținând cumva de normalitatea veacului XXI și vin șuvoi năucitor una după cealaltă, autorii rămânând să fie cunoscuți mai degrabă printre cei din armia politehniștilor. Dacă întrebi de Mitican, toate răspunsurile vor începe cu „a, istoricul!”, și prea puțini știu că-i, între altele, promotorul unei remarcabile inovații ceferistice astăzi generalizată în toată România: radiotelefonia feroviară. Mecanicul, cândva închis muțește în „marchiza” locomotivei, se poate acum baza nu numai pe propria-i atenție și pe programările inițiale de trafic, ci dialoghează permanent cu Regulatorul de Circulație, cu impiegații de mișcare și cu restul trenurilor din parcurs – datorată strădaniei lui Mitican.
În pofida aparențelor, scrierile lui se apropie sensibil de literatură, fiindcă nu-s cercetări docte, ornate cu savante trimiteri în subsolul paginii, ci texte vii, atrăgătoare, întemeiate pe un cald și permanent dialog cu cititorul. Dar cel mai important rămâne faptul că-s izvodite în urma unor amănunțite cercetări în teren și-n arhive. Pot fi încadrate și în domeniul literaturii de popularizare, dar nu-s cărți (nu mai puțin de 16 poartă semnătura lui Mitican!) făcute din cărți, ci-s rodul plin de noutăți al unor stăruitoare și relevante investigații proprii. Istoricii se dedică amănunțimilor documentare priincioase tezelor de doctorat și studiilor academice, așa că specialiștii autentici nu se prea învrednicesc să indice mereu trecătorului neștiutor că pășește pe urmele și-n preajma unor formidabile amintiri de rezonanță națională și, uneori, europeană. Cititorul află că podul de cale ferată de la Ungheni este construit după planurile imaginate de Gustave Eiffel, ca și mausoleul lui P.P. Carp de la Țibănești. Mitican a identificat și casa în care a lucrat prim-ministrul României în anii ieșeni de groază ai Primului Război Mondial.
Aflăm, din scrierile lui, doldora de informații inedite, că nu numai socialiștii și legionarii au pornit de la Iași, ci și Eteria, mișcarea de eliberare a Greciei, eșuată tragic și, pentru Moldova ce-a ocrotit-o și legitimat-o la Mitropolie, nefast. Nu numai Cuza (și, eventual, Duda) e simbol al regalității de sorginte ieșeană: de aici s-au ridicat regine (a Serbiei), pretendenți la tronul Albaniei, ba chiar și (asta nici Mitican n-o știe!) regele unei insule locuite de aborigeni în Polinezia – Ilie Cătărău!
Edgar Quinet, filosoful francez despre care Iorga spunea că a contribuit hotărâtor la împlinirea idealului „întemeierii unei singure patrii între Carpați și Dunăre”, are o stradă în centrul Bucureștilor. Nu și la Iași; cine în afară de Mitican a izbutit să-i afle urmele francezului în mereu schimbătoarea geografie urbană? Quinet a locuit aici (locul exact este minuțios documentat) împreună cu soția sa, Hermiona, fiica adoptivă a lui Asaki… În culturile hispanice, fiecare oraș are un „historiador” însărcinat în exclusivitate cu studierea istoriei urbei. Nu-i numai un post în statul de funcțiuni al primăriei, ci și o râvnită demnitate locală. De-ar exista și-n fosta capitală a Moldovei astfel de funcție, Mitican ar fi fost în măsură să candideze fără concurență, venit din zona „nespecialiștilor” specializați din mers, la… locul de muncă. Cu mult drag în suflet de țara și de orașul lor.