Folclor

Regal de muzică populară pe scena suceveană



Regal de muzică populară pe scena suceveană
Regal de muzică populară pe scena suceveană

– Interpretul Alexandru Recolciuc și invitații săi au oferit „în dar” publicului sucevean un spectacol de excepție
– Evenimentul a avut ca punct central lansarea CD –ului „Eu-s ficior de la Suceava”, pe care sunt imprimate piesele suceveanului Alexandru Recolciuc acompaniat de Fanfara „10 Prăjini”
Muzică populară de foarte bună calitate, oaspeți de seamă, voie bună. Cam astea au fost „ingredientele” unui spectacol de succes, un adevărat regal de muzică populară ce s-a desfășurat miercuri, în sala mare a Casei de Cultură Sindicatelor Suceava. Peste 800 de spectatori s-au bucurat de acest moment artistic oferit „în dar” de către suceveanul Alexandru Recolciuc, care și-a lansat cu acest prilej CD-ul pe care a imprimat cântece populare, fiind acompaniat de renumita Fanfară „10 Prăjini”. Spectacolul a fost cu atât mai atractiv cu cât invitații lui Alexandru Recolciuc au fost cunoscuți și îndrăgiți interpreți de muzică populară: Mioara Velicu, Laura Lavric, Tinu Vereșezan, Călin Brăteanu, Cristi Ruscior și, nu în ultimul rând, „10 Prăjini”. Pe parcursul întregului spectacol, „condus” cu dibăcie de către un prieten bun al sărbătoritului, Cornel Grosar, președintele Asociației „Juventus”, spectatorii au putut urmări și evoluția remarcabilă a artiștilor din Ansamblul „Bucovina” al Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, condus de Viorica Iosif. Aceștia au dansat și înveselit publicul cu suite de dansuri din mai toate zonele folclorice reprezentative pentru România: Bucovina, Oaș – Maramureș, Banat, Ardeal.
Îndrăgitele interprete Laura Lavric și Mioara Velicu au interpretat piese vechi și noi, din repertoriul propriu, acompaniate de instrumentiștii de excepție de la „10 Prăjini”, cântece populare care au sensibilizat mult inimile sucevenilor. În dar, aceștia le-au aplaudat la scenă deschisă. Fiecare artist care a evoluat pe scenă a căutat să aducă un strop de bucurie în sufletele spectatorilor, să le amintească, dacă cumva au uitat, că sunt români și trebuie să iubească, să păstreze și să transmită generațiilor viitoare muzica, dansul și costumul popular românesc. Deși era deja emoționat de încărcătura evenimentului, Alexandru Recolciuc s-a lăsat copleșit și de cuvintele de apreciere venite din partea maestrului George Sârbu, viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, și a altor cunoscuți care au dorit să-i fie alături. Interpretul a primit flori, daruri muzicale și aplauze, cele mai apreciate de orice artist aflat pe o scenă de spectacol.
„10 Prăjini” au cântat la… „Brândușa”
După terminarea spectacolului de la Casa de Cultură, o parte dintre invitații lui Alexandru Recolciuc au continuat petrecerea la…”Brândușa”, un local select din Cartierul Burdujeni.
Aici s-au încins hore și dansuri în perechi pe fondul muzical asigurat de interpretele Laura Lavric și Mioara Velicu. Deși cele două artiste puteau beneficia de acompaniamentul instrumentiștilor de la „Brândușa”, spontani și puși pe fapte mari, băieții de la „10 Prăjini” și-au luat imediat instrumentele și au trecut la treabă, la ce știu ei să facă cel mai bine… să cânte. A fost cu adevărat o petrecere reușită, care s-a prelungit până târziu în noapte.


Regal de muzică populară pe scena suceveană
Regal de muzică populară pe scena suceveană
Regal de muzică populară pe scena suceveană
Regal de muzică populară pe scena suceveană


Recomandări