Refuz



Mijlocașul belgian Cristophe Gregoire, de la KAA Gent, a refuzat o ofertă de transfer înaintată de clubul Steaua București și a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea olandeză Willem II Tilburg, informează presa din Belgia. Conform acesteia, FC Steaua ar fi oferit cinci milioane de euro pentru Gregoire, care a considerat, însă, că venirea în campionatul României nu i-ar permite să își asigure locul în echipa națională a Belgiei.
„Am ales să-mi îmbunătățesc cariera sportivă, să fac un pas mai sus, în campionatul olandez. Aici nu e vorba de bani. Sunt un jucător care muncește de plăcere, plus că la un nivel mai înalt îmi pot asigura locul la națională. Din acest motiv am ales să nu merg cu familia în România. Nu doar banii contează”, a spus Gregoire.
Probe
Fundașul stânga portughez Luis Miguel urmează să fie testat luni de antrenorul echipei Universitatea Cluj, Meszaros Alpar. „A jucat la FC Porto B și la Belenenses și are cam 1,70 metri, poate 1,72. Vom vedea dacă are calități deosebite la fizicul acesta și, dacă da, îl vom duce în cantonamentul de la Sovata”, a spus Meszaros.
Luni va sosi la Cluj și Bilica. Fundașul brazilian a întârziat la reunire pentru că a avut probleme cu obținerea biletului de avion. El va fi inclus cu siguranță întrre cei 25 de jucători care vor face deplasarea, marți, la Sovata.