Parlamentul a decis

Referendumul privind demiterea lui Băsescu , pe 19 mai



Referendumul privind demiterea lui Băsescu , pe 19 mai
Referendumul privind demiterea lui Băsescu , pe 19 mai

Parlamentul a decis, ieri, că data referendumului privind demiterea președintelui Traian Băsescu va fi 19 mai, adoptând, cu 236 de voturi „pentru”, primul alineat din hotărârea în acest sens. Senatorii și deputații au respins, anterior adoptării acestei decizii, două amendamente ale PD și PLD, care propuneau ca data referendumului să fie duminică, 20 mai 2007, respectiv 13 mai 2007. Parlamentarii au adoptat și un amendament al senatorului PRM Gheorghe Funar, la alineatul 2 din hotărâre, potrivit căruia “refrendumul pentru demiterea președintelui este obligatoriu”, pentru a se pune de acord cu prevederile art. 8 din Legea referendumului.
Parlamentarii au decis ca numele lui Băsescu să figureze în întrebarea de la referendum
Parlamentul a mai decis, în ședința comună a celor două Camere, ca numele lui Traian Băsescu să figureze în întrebarea care va face obiectul referendumului privind demiterea din funcție a președintelui țării.
Deputatul PC Petru Călian a făcut această propunere, care a fost agreată de PRM și PSD.
Argumentul oferit de autorii propunerii a fost acela că, în lipsa nominalizării, o anumită categorie a electoratului ar putea fi derutată, în condițiile în care mai există oameni care cred că președintele țării este Ion Iliescu sau chiar Nicolae Ceaușescu.
Propunerea de introducere a numelui lui Băsescu în conținutul întrebării care va face obiectul referendumului a fost respinsă de reprezentanții PD, care au invocat respectarea Legii referendumului.
Deputatul PD Ioan Olteanu a precizat că Legea referendumului prevede expres că întrebarea de la referendumul pentru demiterea președintelui are următorul conținut : “Sunteți de acord cu demiterea din funcție a președintelui României?”.
Cu 242 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 7 abțineri, parlamentarii au fost de acord cu articolul din proiectul de hotărâre a Parlamentului prin care se stabilește că întrebarea de la referendumul din 19 mai va avea următorul conținut : „Sunteți de acord cu demiterea lui Traian Băsescu din funcția de președinte?”.
În cazul invalidării referendumului, Parlamentul va decide calea de urmat
Senatorii și deputații au adoptat și un amendament propus de PSD la proiectul de hotărâre privind referendumul pentru demiterea președintelui, prin care se dă dreptul Parlamentului să decidă calea de urmat în cazul invalidării referendumului.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a propus, în numele partidului pe care îl reprezintă, un amendament la hotărârea Parlamentului prin care se stabilește data și întrebarea referendumului.
Nicolicea a susținut că, potrivit art. 47 din Legea 47/1992 privind funcționarea Curții Constituționale, doar Curtea se poate pronunța cu privire la valabilitatea referendumului pentru demiterea președintelui, cu o majoritate de două treimi.
Deputatul PSD a propus un amendament care stabilea că, în cazul în care Curtea Constituțională va decide că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru valabilitatea referendumului, Parlamentul va lua act de hotărârea Curții și va decide asupra procedurii de urmat.
Înaintea votului asupra acestei propuneri, parlamentarii PD s-au retras de la ședința comună a Parlamentului, acuzând majoritatea PSD – PRM- PNL –PC că „siluiește Constituția și legile”.
„Nu putem participa la o asemenea mascaradă și la aceste lucruri totalmente neconstituționale. (…) Puteți vota aici ce vreți dumneavoastră, cartea de telefoane sau înnobilarea domnului Voiculescu”, a afirmat Rădulescu, anunțând că parlamentarii PD se retrag din plenul celor două Camere.
Poziția PD a fost susținută de reprezentanții PLD, care însă nu au părăsit plenul. Senatorul Nicolae Vlad Popa a apreciat că modificările votate de majoritatea PSD-PNL-PRM-PC arată că „acești 322 (parlamentarii care au votat, săptămâna trecută, pentru suspendarea din funcție a președintelui – n.r.) trec peste Constituție și peste legi și își bat joc de popor”.
Acuzațiile formulate de PD au fost respinse de reprezentanții celorlalte partide, care au profitat de prilej pentru a relua acuzațiile formulate în ultima perioadă la adresa președintelui suspendat, Traian Băsescu.



Recomandări

Deputatul Petru Negrea cere Președinției și Guvernului să nu mai închidă ochii la „abuzurile regimului Zelenski” asupra românilor din Ucraina