Referendumul intern din USR referitor la poziționarea partidului față de modificarea Constituției pentru redefinirea familiei, început luni, a atins deja cvorumul, rezultatul urmând fi anunțat duminică, după ora 24.00, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, citat de Mediafax.„Referendumul a început luni dimineața la ora 0:00 și se va încheia duminică la ora 24:00. În momentul de față vă pot da o veste interesantă: s-a atins deja pragul de cvorum. Avem peste 950 de persoane care și-au exprimat deja votul. Deci am trecut de 52%, ceea ce e un mesaj foarte bun. Suntem deja la jumătatea intervalului și, iată, cvorumul a fost deja atins”, a anunțat Barna.El a spus că mecanismul de vot se face printr-o platformă publică internațională care asigură secretul complet al votului.