Comisia prezidențială de analiză a regimului constituțional propune un termen de trei luni între adoptarea proiectului de revizuire a Constituției de către Parlament și organizarea referendumului. Totodată, comisia recomandă declararea ca nerevizuibilă a formei republicane de guvernământ, a democrației constituționale și a pluralismului politic.
„Se poate argumenta că acesta este nucleul dur de valori care definește stabilitatea regimului republican în accepțiunea sa cea mai largă. Este firesc ca unica barieră care să fie pusă în calea unui amendament ipotetic să fie cea decurgând din păstrarea naturii democratice. Din punct de vedere procedural, una dintre soluțiile pe care actuala comisie le recomandă este instituirea unui interval de tip mai extins între adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire de către Parlament și organizarea referendumului”, subliniază raportul Comisiei prezidențiale.
Actuala procedură de revizuire prevăzută de art. 151 din Constituție corespunde dezideratului concilierii celor două principii enunțate. În această privință, comisia recomandă doar modificarea termenului de 30 de zile între data adoptării proiectului de revizuire a Constituției și organizarea referendumului prin care se aprobă sau nu.
Comisia consideră că un interval de timp mai extins, de trei luni, se impune în acest caz. Comisia aduce drept argument în favoarea acestei propuneri actuala Constituție a Franței care reglementează procedura revizuirii într-un mod foarte asemănător Constituției române care nu impune niciun termen de a acest gen, însă Comitetul Balladur a recomandat în 2007 introducerea unui termen de șapte luni.
Articolul 151 din Constituție prevede că „proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere” și că „revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
În varianta actuală, legea fundamentală prevede, la articolul 152, că dispozițiileprivind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.