Inițiativă PD

„Referendum” pentru consultarea sucevenilor pe linie de urbanism



Reprezentanții Partidului Democrat în Consiliul Local al municipiului Suceava, Monica Loredana Săndulescu, Cristina Iordăchel și Niculai Barbă, au inițiat un proiect de hotărâre privind „participarea populației la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism” care va fi supus dezbaterii deliberativului local în viitoarea ședință. Mai exact democrații vor ca cetățenii să fie consultați înainte ca Primăria să aprobe anumite documentații de urbanism gen Planuri Urbanistice de Detaliu, Planuri Urbanistice Zonale, concesiuni sau închirieri de spații și terenuri. Consilierul democrat Monica Loredana Săndulescu a declarat că prin acest gen de consultări vor fi atenuate problemele pe linie de urbanism la nivelul municipiului Suceava și ar putea fi evitate eventualele reclamații și cheltuieli inutile. Potrivit consilierului democrat, cei care sînt afectați în mod direct de o decizie pe linie de urbanism vor fi invitați să-și spună punctul de vedere în cadrul comisiei de urbanism a Consiliului Local și al comisiei tehnice care funcționează la Primărie. „Primul pas pe care noi îl considerăm că este important este identificarea publicului, a grupului de persoane afectat de decizia ce urmează a fi luată, a instituțiilor direct interesate în implementarea acestei decizii. În acest sens, am spus noi, se va întocmi o lisă cu imediata vecinătate a zonei în care va fi implementat proiectul în care să fie specificate străzile adiacente, asociațiile de proprietari din zonă, firmele particulare sau instituțiile publice. Următorul pas presupune informarea prin metode specifice mass-media, afișarea pe site-ul primăriei, invitarea directă a persoanelor, a reprezentanților instituțiilor, ai asociațiilor de proprietari în ședințele comune ale comisie de urbanism și ale comisiei tehnice din cadrul primăriei. În urma fiecărei ședințe se va încheia un proces verbal în care se va specifica avizul favorabil sau negativ, iar Consiliul Local va trebui să țină cont de acest aviz”, a explicat Săndulescu.



Recomandări

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate