Referendum în Catalonia| 90% dintre catalani s-au pronunțat pentru independența față de Spania, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi



Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunțat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunțat în favoarea independenței față de Spania, în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi, relatează site-ul publicației El Pais, citat de Mediafax.
Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului Cataloniei, a precizat că 2.262.424 de voturi au fost numărate până în prezent.
2.020.144 (90,09%) de participanți la referendum au votat „Da” la întrebarea privind independența față de Spania, 176.565 (7,87%) au votat „Nu”, 45.586 (2,03%) de buletine de vot au fost neștampilate, iar 20.129 (0,89%) de voturi au fost declarate nule.
Executivul regional al Cataloniei a mai precizat că alte aproximativ 770.000 de persoane nu au putut să voteze, întrucât secțiile de votare din școlile aferente zonelor în care se aflau au fost închise.