Promoție

Reduceri de preț de până la 70 % în magazinele sucevene



Cele mai mari reduceri sunt la îmbrăcămintea și încălțămintea de iarnă
Cele mai mari reduceri sunt la îmbrăcămintea și încălțămintea de iarnă

Ofertele speciale de sărbători, lansate de magazinele sucevene în luna decembrie, continuă să atragă cumpărători și în această lună. Reducerile de preț merg și până la 70% din valoarea produsului. Cele mai mari reduceri se fac în această perioadă la îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă. Un palton care avea prețul inițial de aproape 700 de lei poate fi achiziționat acum la prețul de 400 de lei, iar o pereche de cizme din piele care avea prețul de 695 de lei poate fi cumpărată cu 340 de lei.
În vitrinele unor magazine sunt afișe mari pe care scrie „Ofertă specială de iarnă. Reduceri de până la 50%”. Cele mai multe oferte cu reduceri de până la 50% sunt valabile până la finele acestei luni.
Cavaliere a lansat o ofertă specială (reduceri de până la 70%) pentru perioada 3 ianuarie – 15 martie, la toate produsele din magazin, în funcție de stocurile disponibile. Alte magazine (Be You, Jolidon, Bigotti) au reduceri de prețuri diferențiate pe produse (20%, 40%, 50%, 60%).
Reduceri la articolele pentru copii
La magazinul „Fittze by Josmine” toate produsele (îmbrăcăminte damă și bărbați, accesorii) au reduceri de până la 50%. Oferta este valabilă până la sfârșitul lunii ianuarie, dar poate fi prelungită și în luna februarie.
La fel, și la alte magazine (Leonardo, Salamander), reducerile de preț pot fi prelungite și în februarie, la încălțămintea de iarnă.
Iulia Dîrțu, director magazin Motivi – Suceava, ne-a spus că a prelungit oferta cu reduceri de prețuri de până la 50%, demarată în decembrie, până la sfârșitul acestei luni. „În acest fel încercăm să îi atragem pe cumpărători și să vindem marfa de sezon”, a mai completat șefa de magazin.
Și reducerile de preț la îmbrăcăminte pentru copii sunt foarte atractive. În unele magazine promoția este raportată la valoarea produselor cumpărate (5% dacă ați cumpărat produse în valoare de 50 de lei, 15%, la 100 de lei valoare pe produse cumpărate sau 20%, dacă ați cumpărat marfă în valoare de 300 de lei). Alte standuri cu articole pentru copii au reduceri de 10, 30 sau 50% la toate articolele din magazin.



Recomandări

Winter Sale la Iulius Mall Suceava: reduceri de până la 70% la branduri din fashion, beauty, sport și home & deco

Winter Sale la Iulius Mall Suceava: reduceri de până la 70% la branduri din fashion, beauty, sport și home & deco
Winter Sale la Iulius Mall Suceava: reduceri de până la 70% la branduri din fashion, beauty, sport și home & deco

Primarul din Poiana Stampei a găsit soluția pentru ca cetățenii să plătească mai puțin la salubritate: Primăria va suporta 124 de lei pentru fiecare adult din comună

Până la 30% reducere la orice model de perdele de zi sau de noapte, la magazinul Casa Hopu – Perdele și Draperii din Centrul Comercial Bazar

Până la 30% reducere la orice model, perdele de zi sau de noapte, la magazinul Casa Hopu – Perdele și Draperii din Centrul Comercial Bazar
Până la 30% reducere la orice model, perdele de zi sau de noapte, la magazinul Casa Hopu – Perdele și Draperii din Centrul Comercial Bazar