Principalele obiective ale programelor naționale de sănătate sunt reducerea mortalității infantile, diminuarea cazurilor de ciroză hepatică și cancer la ficat, precum și realizarea celor trei programe etalon, pentru cancer, diabet și transplant, a anunțat, duminică, ministrul Eugen Nicolăescu
„Vrem ca din 2014 să introducem 21 de programe naționale de sănătate, care să poată fi organizate și finanțate precis și coerent. Programele reprezintă priorități de politică publică a Ministerului Sănătății. Dorim ca aceste programe să fie realizate unitar, uniform, printr-o singură structură. În urmă cu două săptămâni, prin hotărâre de guvern, s-a aprobat înființarea direcției în cadrul Ministerului Sănătății – Agenția Națională de Programe. După 7 ianuarie, vom putea să înființăm această direcție, care să treacă la elaborarea și implementarea programelor naționale de sănătate”, a mai spus ministrul Sănătății.
Potrivit lui Nicolăescu, pe lângă programele naționale de sănătate deja existente, vor fi și unele noi.
„Pentru prima oară, (programele – n.r.) se vor realiza în România sub o formă foarte precisă și foarte coerentă. Avem trei obiective. Primul este reducerea mortalității infantile, prin vaccinarea antipneumococică și introducerea programului de chirurgie cardiologică pediatrică pentru secțiile specializate de la Târgu Mureș și ’Marie Curie’. În felul acesta, vom putea să decontăm costurile reale ale acestor intervenții chirurgicale și vom stimula echipele medicale și cât mai mulți copii vor putea să trăiască urmare a acestor intervenții. Un al doilea obiectiv este scăderea mortalității prin diminuarea cazurilor de ciroză hepatică și cancer hepatic, ca urmare a introducerii programului de depistare și tratament a hepatitelor virale și cronice”, a explicat ministrul Sănătății.
Un alt obiectv vizează creșterea calității vieții pentru unele categorii de persoane, cum ar fi cele suferind de hemofilie și talasemie, prin realizarea unor programe distincte în acest domeniu.
„De asemenea, trei programe, respectiv cancer, diabet și transplant, ne dorim ca până la sfârșitul lui 2014 să ajungă programe etalon, ca urmare a aplicării unui alt tip de management, respectiv să mărim domeniul de intervenție, dar și calitatea terapiilor. Aș mai spune că toate programele naționale de sănătate, mai ales cele noi, dar și cele pe care le vom îndrepta spre statutul de etalon, s-au elaborat ținând cont de propunerile asociațiilor de pacienți, pe baza protocoalelor încheiate în acest an. Vrem ca programele etalon să le organizăm cap-coadă, adică de la început până la sfârșit, încercând să plecăm de la prevenție și să încheiem cu paliația, acolo unde este cazul, sau cu bolnavul tratat care să plece acasă și să urmeze o viață normală”, a mai spus ministrul.
Hotărarea de Guvern privind aprobarea pachetului programelor naționale de sănătate este în dezbatere publică de duminică și până la 22 ianuarie.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, se urmărește astfel „asigurarea cadrului legislativ pentru derularea pachetului programelor naționale de sănătate, în sensul definirii clare în cadrul fiecărui program a ansamblului de servicii medicale, preventive și curative, acordate atât persoanelor care au calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și persoanelor care nu realizează venituri din muncă pensie sau alte surse care prezintă patologii cu impact major asupra stării de sănătate”.