– Reducerea se aplică pentru plata anticipată a impozitelor și taxelor pe terenuri și clădiri până la 31 martie, precum și pentru plata integrală a taxei de salubrizare, dar până la 15 martie
– Impozitele la apartamente sunt cu 14,7% mai mici decât anul trecut, iar la terenuri au fost reduse cu 20%
Începând de luni dimineață, adică din 8 ianuarie 2007, sucevenii vor putea să își achite la Primărie taxele și impozitele locale pe anul în curs.
Mai mult, cei care vor achita în această perioadă taxele și impozitele pentru terenuri și clădiri, precum și nou introdusa taxă de salubrizare, vor beneficia de o reducere de 10% din valoarea totală, daca plata se face pentru tot anul.
Pentru a beneficia de reducerea de 10%, taxele și impozitele menționate pentru terenuri și clădiri trebuie achitate integral până pe 31 martie 2007. Cei care nu doresc să plătească totul odată, pot achita aceste taxe și impozite locale în două tranșe, una până la 31 martie și a doua până la 30 septembrie 2007.
De o reducere de 10% pot beneficia și cei care își achită taxa de salubrizare pentru 2007, până la data de 15 martie. Până acum, această taxă era achitată lunar la asociațiile de proprietari.
Cuantumul acesteia este de 2,5 RON lunar la persoane fizice, pentru fiecare membru al familiei, precum și de 5 RON lunar pentru fiecare angajat, la persoane juridice.
Taxa de salubritate mai poate fi achitată și în patru tranșe, până la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie.
Astfel, o familie de patru persoane va avea de achitat pentru anul în curs 120 RON pentru taxa de salubrizare, dar dacă o va plăti până pe 15 martie, când se acordă reducerea de 10% , nu va plăti decât 108 RON.
– Impozitele pe terenuri și clădiri, mai mici decât anul trecut
Impozitele pentru apartamente sunt cu 14,7% mai mici decât anul trecut, și cu 20% mai mici în cazul caselor.
În aceste condiții, pentru un apartament de două camere, cu o suprafață de 40 mp, situat în zona A, dacă anul trecut s-a plătit 84,7 RON, anul acesta, impozitul este de doar 73,87 RON.
La un apartament de 3 camere, cu 55 de mp, situat în zona A, în acest an se plătește impozit de 101,57 RON, față de 116,55 RON, cât s-a încasat anul trecut.
Cei care locuiesc în apartamente de 4 camere, cu o suprafață de 70 mp, tot în zona A, au de plătit în acest an ca impozit 129,27 RON, față de 148,34 RON, cât a fost în 2006.
Pentru o casă situată în zona A, cu o suprafață de 100 mp, impozitul pe clădire ajunge la 161 RON, față de 193 RON cât s-a încasat anul trecut, reducerea aplicată pentru 2007 fiind de 20%.
O reducere de 20% se aplică în acest an și pentru impozitul pe terenuri, comparativ cu 2006.
Astfel, pentru un hectar de teren intravilan cu construcții, situat în zona A, impozitul este de 5.401 RON, pentru zona B – 3.768 RON, în zona C – 2.385 RON iar în zona D – 1.261 RON.
În condițiile în care aceste impozite se achită până pe 31 martie 2007, proprietarii vor mai beneficia și de reducerea suplimentară de 10%.
Oportunitate
Reducere de 10% pentru plata taxelor și impozitelor locale
Recomandări
Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu solicită reducerea TVA la energie și carburanți la 5%
Peste 3.000 de locuitori din municipiul Suceava vor beneficia de reducerea impozitului pe clădiri, terenuri şi mașini
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local
Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare





