În anul școlar 2014-2015

Reducere a numărului de locuri pentru învățământul liceal seral și cu frecvență redusă



Absolvenții de gimnaziu din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la începerea cursurilor anului școlar 2014-2015, se pot înscrie la învățământul seral sau cu frecvență redusă.
Astfel, cei care nu au acordat prea mare importanță educației și școlii la momentul potrivit pot recupera timpul pierdut, o serie de instituții de învățământ preuniversitar din județ propunând clase „la seral” sau cu frecvență redusă.
Pentru absolvenții claselor a VIII-a care și-au întrerupt studiile, planul de școlarizare pentru anul școlar 2014-2015 prevede 84 de locuri pentru clasele la seral și 224 de locuri pentru învățământul liceal cu frecvență redusă, numărul acestora fiind mai mic față de anul școlar trecut.
Trei licee din județ scot la concurs locuri la seral. Este vorba despre Colegiul Silvic “Bucovina” Câmpulung Moldovenesc (o clasă cu specializarea silvicultură), Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc (o clasă de construcții, instalații și lucrări publice) și Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni (o clasă cu profil economic).
Principalul avantaj al învățământului seral este acela că elevii vor frecventa cursurile seara, iar dimineața vor putea merge la serviciu.
Pentru învățământul liceal cu frecvență redusă, șapte instituții liceale din județ pun la bătaie 224 de locuri (față de 364, câte au fost în anul 2013-2014). Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, Liceul Tehnologic “Tomșa Vodă” din Solca, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic “Ion Nistor” Vicovu de Sus și Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret pun la dispoziția absolvenților ciclului gimnazial câte 28 de locuri pentru profilul uman, filologie sau științe sociale. La Colegiul „Vasile Lovinescu” va funcționa și o clasă cu profil real, matematică-informatică.
Conform calendarului de admitere în învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă, perioada de înscriere a absolvenților de clasa a VIII-a din generațiile anterioare este 22-23 iulie, iar repartizarea candidaților va avea loc în perioada 23-25 iulie.
Potrivit metodologiei, absolvenții trebuie să prezinte certificat de echivalare a examenului de capacitate, dacă provin din promoțiile anterioare anului 2009, certificat de promovare a testelor naționale sau adeverință cu notele și media generală obținute la evaluarea națională sau la tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a, dacă au absolvit după anul 2009.
La cursurile pentru clasa a IX-a se pot înscrie inclusiv absolvenții de gimnaziu care nu au susținut examenele naționale, însă aceștia vor fi repartizați pe locurile rămase libere după distribuirea celor care au participat și au promovat testele naționale de la finalul clasei a VIII-a.



Recomandări