Antrenorul echipei FC Vaslui, Mircea Rednic, a declarat, vineri, la finalul partidei cu Farul Constanța, pierdută, în deplasare, cu scorul de 1-2, în etapa a VI-a a Diviziei A, că este nemulțumit de lotul de jucători pe care l-a găsit la gruparea moldoveană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Am preluat echipa de marți și am găsit foarte puțini jucători. Astăzi am avut pe banca de rezerve doar trei juniori. Săptămâna aceasta vor veni trei jucători noi și eu cred în posibilitățile acestei echipe. S-au cheltuit mulți bani, nu știu pe ce. Au venit fotbaliști care nu au confirmat. Adrian Porumboiu mi-a dat mână liberă să aduc jucători. Cei care merită vor rămâne la echipă, iar alții, care nu confirmă, vor pleca. Important este să adunăm puncte”, a afirmat Rednic.
Tehnicianul formației vasluiene s-a declarat totuși mulțumit de atitudinea jucătorilor săi în partida de la Constanța. „Mi-a plăcut foarte mult și sunt mulțumit de atitudinea băieților. Chiar i-am felicitat în vestiar, pentru că au vrut. Am avut 1-0 și aveam posibilitatea chiar să mai marcăm, dar nu trebuie uitat faptul că am întâlnit o echipă foarte bună, cu un lot experimentat, cu jucători care pot forma o echipă capabilă să atace primele poziții în clasament”, a subliniat Rednic.
