Antrenorul Mircea Rednic a declarat că punctul obținut, duminică, în urma remizei din deplasare cu Universitatea Craiova, se poate dovedi a fi unul foarte important pentru Rapid în cazul unei victorii în fața Stelei, în etapa a XXIV-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Dacă batem Steaua, este un punct foarte important pentru noi cel obținut astăzi. Îmi felicit jucătorii pentru modul cum au jucat, mai ales în 10 oameni. Au avut trei ocazii mari. De obicei noi facem cadouri: la 1-0 numai noi puteam încerca să dăm pasă, să lovim arbitrul, mingea să ajungă la adversar și de acolo să plece golul. A fost un meci de luptă, din păcate am ajuns în 2008 să jucăm pe astfel de terenuri. Pentru antrenor postul este mereu în pericol”, a declarat Rednic.
Tehnicianul rapidist a menționat că nu se consideră vinovat pentru retrogradarea Universității Craiova în sezonul 2004/2005, când a pregătit formația olteană timp de opt etape. „Toată lumea la Craiova mă acuză pe mine pentru retrogradare. Îmi asum responsabilitatea pentru cele opt etape din acel an, dar atât. În rest, alții sunt vinovați. Președintele Pavel Badea, care nici nu am apucat bine să ies din vestiar, eram pe scări, și în opt secunde a trecut din birou pe bancă. Papură și Stângă au fost niște putregaiuri, ce vorbesc ei?”, a spus Rednic, făcând referire la o serie de declarații făcute de managerul Universității, Ovidiu Stângă, în săptămâna premergătoare partidei de duminică.
În replică, Ovidiu Stângă a spus că Rednic „a fost un parvenit” la Craiova: „Mircea Rednic a fost un parvenit la Craiova. Eu și Cornel (n.r. – Papură) cred că am făcut destule pentru această echipă, în timp ce el a venit și ați văzut ce s-a întâmplat cu Universitatea după ce a venit aici. Nu Rednic m-a dat afară. Am plecat pentru că simțeam că ceva este în neregulă”.
După conferința de presă susținută de Mircea Rednic, antrenorul rapidist și Ovidiu Stângă s-au întâlnit în dreptul sălii, au discutat pe marginea declarațiilor și în cele din urmă și-au dat mâna.