Rednic: Am fost mai buni ca Italia



Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că reprezentativa României a jucat mult mai bine decât Italia în al doilea meci al „tricolorilor” din grupa C a turneului final al Campionatului European.
„Felicitări România. Au făcut un meci bun, în care au demonstrat că se poate juca de la egal la egal cu orice echipă. S-a tot spus despre meciul cu Franța… Dar nu aceea a fost valoarea noastră. Am dominat, iar Pițurcă a pregătit excelent meciul din punct de vedere tactic. A câștigat clar duelul direct cu Donadoni și doar ghinionul a făcut să nu câștigăm”, a spus Rednic.
Mircea Rednic a precizat că partida cu Italia a fost cel mai bun meci al reprezentativei României din ultimii ani. „Am stat bine, am făcut un marcaj foarte bun. Ce mai, i-am dominat clar. Să nu uităm că au avut și ei un gol anulat, noi am avut un penalti, puteau să primească și ei unul la faza cu Toni. În sfârșit, am avut și noi un arbitru care ține cu noi. De fapt, o întreagă brigadă”, a menționat tehnicianul, care a refuzat să comenteze execuția lui Adrian Mutu.
Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susținut, vineri, la Zurich, în compania Italiei, campioana mondială en-titre, în a doua etapă a grupei C la Campionatul European de fotbal, unicul gol al „tricolorilor” fiind marcat de Adrian Mutu, în minutul 55.
În minutul 80, același Adrian Mutu a ratat o lovitură de la 11 metri, acordatã de arbitrul Tom Henings Ovrebo, în urma unui fault al lui Panucci la Daniel Niculae.