La Ciocănești, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Național al Păstrăvului a fost redeschisă pentru public mina turistică Oița. Din cele 15 galerii din care se extrăgea în principal minereu de mangan utilizat la producția de tablă de la Combinatul siderurgic de la Galați, se vizitează doar prima parte a uneia dintre galerii, intenția primăriei fiind permiterea accesului turiștilor în perioada următoare pe o distanță de 800 de metri de galerie, iar în viitor amenajările turistice vor fi pe o distanță de 1,5 kilometri.
Povestea minei Oița
Petrică Moroșan este unul din foștii mineri care au lucrat în această mină, actualmente fiind administratorul clădirilor, paznicul minei și ghid pentru turiștii care doresc să intre în subteran.
Deși intră în mină cu turiștii, în sufletul și în vocea fostului miner se simte regretul anilor în care intra pe aceeași cale de acces împreună cu câteva sute de ortaci pentru a câștiga bani frumoși cu care să își întrețină familia, dar și pentru a da de lucru siderurgiștilor de la Galați sau angajaților de la Uzina de săruri de mangan de la Iacobeni, unică în țară și care a asigurat, până în 1994, substanțele necesare industriei de îngrășăminte chimice și industriei siderurgice, livrând chiar și la export sărurile de mangan produse.
După un scurt instructaj, Petrică Moroșan împarte turiștilor cizme de cauciuc, căști și lămpi de miner, recomandându-le să-și pună și hainele groase, pentru că temperatura în mină este de 3 grade Celsius.
Ghidajul începe cu un scurt istoric al minei. Primele documente privind activitatea minieră în regiune datează din 1770, când boierii moldoveni care exploatau rudimentar minereul de fier din zona Iacobeni s-au asociat. La această mină lucrau peste 1.000 de oameni din Bazinul Dornelor, dar și de la Fundu Moldovei. S-a lucrat în trei și patru schimburi, era cantina, era și tren de mină care scotea minereul.
După ce intri în mină, imediat după gura de acces, la lumina lămpilor, se vede un prim utilaj folosit de mineri, un cărucior cu care era transportat minereul. Din drumul spre „inima pământului”, ghidul face o abatere în partea dreaptă pentru a ne arăta spațiul special amenajat în care se ținea dinamita, dar și un front de lucru din care se exploata minereu în momentul închiderii minei.
Petrică Moroșan ne-a explicat că „în prezent doar o parte dintr-o galerie a fost amenajată în scop turistic. Vrem să deschidem în scop turistic 1,5 kilometri de galerii, dar mina fiind închisă foarte mult timp, sunt unele surpări și până nu asigurăm condițiile de securitate nu putem permite accesul. Am deschis numai o parte din traseu pentru ca cei care intră în mină să-și dea seama despre modul de exploatare a manganului. Oricând această mină poate fi deschisă, rezerve de mangan sunt suficiente pentru o exploatare eficientă. Înainte se extrăgeau cam 200 – 300 tone pe zi, dar în anul 2000 s-a luat decizia închiderii minei, galeriile intrând în conservare. Acesta este un troc în care se încarcă materialul cu o sapă și se pune în tona care era la ușă. Aici este o firidă în care se ținea dinamita. De la schimb la schimb dinamita se preda de artificieri și se ținea într-un seif încastrat în firidă. Nu avea acces la dinamită decât artificierul de tură care venea, își lua explozibilul și mergea la frontul de lucru pentru a pregăti pentru următorul schimb. De aici se mai merge 1,5 kilometri în mină, după care se urcă 50 de metri pe un suitor și se face iar o distribuție la fronturile de lucru”.
Mina de mangan stârnește interesul celor pasionați de incursiuni în adâncurile pământului
Deși nu este spectaculoasă ca o mină de sare, nu are statui sculptate, lacuri din care să reflecte lumina, mina de mangan stârnește interesul celor pasionați de incursiuni în adâncurile pământului sau celor care vor să vadă în ce condiții au lucrat părinții și bunicii lor.
Fiind o zonă cu izvoare la intrarea în mină, accesul se face prin apă, sistemul de pompe nefiind funcțional pentru că, deocamdată, galeriile nu sunt alimentate cu energie electrică. Rămâi impresionat de condițiile grele de muncă ale minerilor, pentru că ajunși în frontul de lucru al minerilor, apa picură continuu din tavan.
La redeschiderea minei a fost inaugurat și un mic muzeu în care este expus minereu de mangan, bauxita roșie și alte metale, planșe care prezintă fluxul tehnologic din mină, norme de protecție, activități specifice din mină.
Din ceea ce a mai rămas s-a amenajat un mic muzeu, astfel încât vizitatorii să-și facă o idee privind modul de exploatare a minereului din această mină, să vadă cum arată minereul extras din galerie. Expoziția fiind amenajată într-o fostă sală de ședințe a exploatării miniere, pe pereți încă se mai păstrează picturile cu flora și fauna din zonă, lucrări pe care minerii le admirau în timpul ședințelor plictisitoare în care, înainte de 1989, conducerea minei prezenta planul care trebuia realizat și pe care minerii îl depășeau constant pentru a primi anumite bonusuri.
Accesul în mină și în muzeu este liber.
