47784 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Amplasarea radarelor în județul Suceava, vineri, 24 august 2012

Guvernul alocă primăriilor 10 milioane de lei din Fondul de rezervă, pentru arierate și cofinanțări

Geoană: Traian Băsescu își va încheia mandatul de președinte înainte de 2014

Ponta: Am rectificat bugetul preluat de la fosta guvernare, care era bazat pe o filozofie antisocială

Pițurcă l-a iertat pe Mutu și l-a convocat pentru dubla cu Estonia și Andorra

O universitate din Arad a câștigat fonduri europene pentru cercetare în terapia cancerului

Iorgulescu: Motivele demisiei mele din CSM țin de o coliziune masivă între valorile mele și ale lor

Peste 500 de angajați Oltchim intră de luni în șomaj tehnic, până la 30 septembrie

Pivniceru a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Justiției

Geoană: Traian Băsescu își va încheia mandatul de președinte înainte de 2014

Antonescu a semnat decretele privind numirea Monei Pivniceru în funcția de ministru al Justiției

Guvernul s-a angajat față de FMI să limiteze cofinanțarea proiectelor din fonduri UE

Ponta: Am discutat amânarea intrării în vigoare a Codului de Procedură Civilă până la 1 februarie

Hotărârea CSM privind demisia Monei Pivniceru a fost înaintată Administrației prezidențiale

Ponta, despre atacurile reclamate de CC: Sunt probleme între judecători, nu cu alte instituții

MAE britanic: Politicienii români să respecte decizia CC și să consolideze stabilitatea politică

Ponta i-a cerut ministrului de Interne să continue actualizarea listelor electorale

Taxa pe veniturile suplimentare ale companiilor de gaze și electricitate, de la începutul lui 2013

Ponta îi promite lui Constantin că după rectificare banii suplimentari vor fi alocați agriculturii

Guvernul vrea să schimbe legislația guvernanței corporatiste; șefi profesioniști numiți în 9 luni

Plenul CSM cere Guvernului amânarea intrării în vigoare a Codului de Procedură Civilă

Ponta: Rectificarea este pe un buget nedrept și criminal; MFP, deși înjurat, menține stabilitatea

Detectorul de minciuni, pus în slujba pacienților care suferă de boli psihosomatice

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 21 de județe din sud și vest. Cod galben în restul țării