44819 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Remus Pricopie, fost consilier al Ecaterinei Andronescu, preia Ministerul Educației

Constantin Niță, fost ministru pentru IMM-uri, propus la conducerea Ministerului Energiei

Corlățean, proaspăt senator, diplomat de formație, nominalizat din nou la Externe

Liviu Dragnea – de la președinția CJ Teleorman, la funcția de vicepremier cu portofoliu

Persoanele condamnate și aflate în închisoare vor avea dreptul la comunicare online

Arcul folosit de Legolas în „Stăpânul inelelor” a fost vândut la licitație, depășind orice estimări

Facebook îi forțează pe utilizatorii Instagram să îi permită să le vândă fotografiile postate

Cea mai în vârstă persoană din lume a murit, la mai puțin de două săptămâni după ce a obținut acest titlu

Un corp uman din secolul al VI-lea, descoperit sub cenușa din „Pompeiul Japoniei”

Un complot vechi de 3.000 de ani, dezvăluit de cercetători: Ramses al III-lea a fost asasinat

ANM decide astăzi dacă se impune cod portocaliu de ninsori, din cauza unui ciclon din Bulgaria

Motivul pentru care renul Rudolf are nasul roșu, dezvăluit de cercetători

Copiii pot comunica pe internet prin intermediul bibliotecilor cu părinții care muncesc în Italia

Gigi Becali vrea să fie președinte PNL: Dacă rămâne pe mâna lui Tăriceanu, se alege parful de partid

Guvernul a redus perioada în care patronii trebuie să păstreze șomerii angajați

Prințul Albert de Monaco a cumpărat un brad de Crăciun creat de Alexandru Ciucu

Prețurile locuințelor din România au avut în acest an a cincea mare scădere din Europa

Scrisoare deschisă adresată domnului secretar de stat Liviu Voinea privind abrogareaTVA la încasare (I)

Programele de sănătate și Contractul pentru acordarea asistenței medicale, prelungite cu două luni

Guvernul continuă „Prima Casă”, dar în limita garanțiilor nefolosite în 2012, fără plafon suplimentar

Infotrafic: Ceață pe mai multe drumuri naționale; cel mai greu se circulă pe DN 15, DN 65 și DN 7

Zgonea: PSD va conduce 7 comisii, PNL – 5, PDL și PPDD – câte două, UDMR, PC, minorități – câte una

Structura Cabinetului și nominalizările pe portofolii negociate până acum

Șerban Huidu, obligat să plătească daune de 360.000 de euro familiilor victimelor accidentului

Guvernul a avizat, prin ordonanță de urgență, înființarea Autorității de Supraveghere Financiară

Gigi Nețoiu: Niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid; sunt oameni serioși

Kelemen: Dacă nu suntem în coaliție, nu suntem la guvernare. Este firesc să nu votăm Guvernul

Șefii IPJ Ilfov, cercetați în Consiliul de Disciplină, după ancheta privind uciderea japonezei

Avertizare cod galben de ninsori și vânt puternic în Capitală și 13 județe din estul și sudul țării