48414 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Psihiatru: Dependența de alcool, o boală cronică, însă sunt doar două centre de tratare

Un exemplar din prima ediție a romanului „Harry Potter și Piatra filozofală”, vândut cu 176.000 euro

Programările la RAR vor putea fi realizate, începând de joi, printr-un call center național

Sindicatele din Valea Jiului îi cer lui Ponta să dispună anchetă la CEH pentru un import de cărbune

Autoritatea Națională pentru Calificări, amendată de CNCD pentru discriminarea nevăzătorilor

Chiuariu: Susținem mandat prezidențial de 4 ani, interzicerea demnităților pentru fostul președinte

Programările la RAR vor putea fi realizate, începând de joi, printr-un call center național

Legea de înființare a societății româno-bulgare care va administra podul Calafat-Vidin, promulgată

Fiscul va trimite contribuabililor înștiințări privind stingerea datoriilor în format electronic

Nicolăescu, despre eventuale majorări salariale în Sănătate, în 2013: Avem bani puțini, nu e de unde

Nicolăescu: S-ar putea ca, într-o zi, spitalele să intre în insolvență dacă mai acumulează datorii

Liderii UE se întâlnesc la Bruxelles pentru discuții despre evaziunea fiscală și energie

Senatul a respins proiectul pentru amnistierea și grațierea unor categorii de deținuți

Senatul a aprobat OUG privind compensațiile pentru disponibilizați, al căror număr ar depăși 10.000

Senatul a adoptat măsuri pentru majorarea pensiilor militare care au fost reduse în 2010

Incubator și ventilator pentru respirație, donate Spitalului „Cantacuzino” și Maternității Polizu

Un asteroid va purta numele elevului român câștigător al concursului Intel ISEF din SUA

Calitatea apei, excelentă în 78 la sută din zonele de scăldat ale Uniunii Europene

Antonescu: Comisia de revizuire a Constituției începe din 29 iunie să lucreze în ritm intens