57949 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Aproximativ 500 de persoane protestează la Iași, cerând demisia Guvernului

MAI: Aproximativ 450 de persoane protestează în Piața Universității, 1.600 în 11 localități din țară

ANOFM vrea să lanseze un program de educare a șomerilor care nu și-au finalizat școala primară

Dușa: Vom forța să se voteze în plenul Parlamentului demiterea Guvernului și anticipatele

Ministrul Igaș participă, între 25-27 ianuarie, la Consiliul JAI de la Copengaha

Sindicatul Polițiștilor cere lui Igaș o întâlnire de urgență, altfel să își asume consecințele

Guvernul permite și Ministerului Muncii să se împrumute la Trezorerie pentru plățile aferente POS

Aproximativ 60 de pensionari minieri au participat la un marș de protest, la Petroșani

„Opoziția vrea capul președintelui” dar nu dispune de un program – expert IRIS

Hotelierii, obligați să se înscrie într-un sistem prin care turiștii pot fi reperați în orice moment

GOLIAT, primul nanosatelit românesc, lansat pe 9 februarie, între 12.00-14.00, din Guyana Franceză

Peste 100 de profesori pichetează sediul MECTS cerând demisia ministrului Daniel Funeriu

România va contribui cu 7,4 milioane de euro la activitatea Agenției Spațiale Europene, în 2012

Guvernul acordă gratuit burse de studii universitare pe cinci ani pentru tineri din Afganistan

Funeriu: Suntem într-un permanent dialog cu cadrele didactice, toate căile de dialog sunt deschise

Doi sireteni au ajuns cu mașina în râul Jijia, din cauza unei curbe nesemnalizate

Pompierii au muncit mai bine de 40 de minute pentru a scoate răniții din mașina care risca să se scufunde, iar medicii care i-au preluat pe bărbați au spus că aceștia au scăpat ca prin minune
Pompierii au muncit mai bine de 40 de minute pentru a scoate răniții din mașina care risca să se scufunde, iar medicii care i-au preluat pe bărbați au spus că aceștia au scăpat ca prin minune

SMURD și Ambulanța au acordat îngrijiri în 22 de cazuri la protestele USL și de la Universitate

Moise: Peste 100 de persoane duse la secțiile de poliție din București, 14 identificate ca suporteri

Organizatorii mitingului organizat de PNL vor fi sancționați, pentru blocarea Pieței Victoria

Actrița spaniolă de origine română Elsa Pataky este însărcinată cu primul ei copil

Jude Law și John Prescott, despăgubiți de News Corp. după scandalul interceptărilor telefonice

Protestele din România evidențiază furtuna care cuprinde Europa de Est, în umbra crizei euro

Mii de persoane au ieși în stradă să ceară alegeri anticipate și demisia Guvernului

Psiholog despre proteste: Mulțimea e instabilă afectiv și un context care amorsează comportamentele

Amplasarea radarelor în județul Suceava, vineri, 20 ianuarie 2012

Românii fură gumă de mestecat din Marea Britanie și o folosesc ca monedă de schimb în România

Supraviețuitor de pe nava Costa: Comandantul a refuzat evacuarea deși sala mașinilor era sub apă

Băsescu: Menținerea restricțiilor pentru lucrătorii români în state UE, pe deplin nejustificată

O bacterie descoperită în Siberia ar putea încetini procesul de îmbătrânire