56004 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Guvernul scoate și în acest an bani din trezorerie pentru a plăti datoriile primăriilor la încălzire

Iacob: Autorul atacului armat a fost reținut, el este acuzat de omor deosebit de grav

Senat: Polițiștii care obțin „nesatisfăcător” de două ori la evaluările sportive își pierd slujba

Meleșcanu: Am considerat ridicol să îmi dau demisia într-o ședință la care nu particip

Martor în procesul fugii lui Omar Hayssam:Plecarea lui a fost plătită de comercianții arabi cu flori

Petru Carcalete a fost demis de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava

Diriginte de șantier și responsabil cu lucrări de construcție, puși sub acuzare în cazul Sighet

Primarul din Blaj: Concernul german Bosch asigură 26 la sută din bugetul municipiului

Raiffeisen: Adoptarea unor măsuri populiste ar pune în pericol acordurile României cu FMI și CE

Viceprimarul Capitalei Victor Iovici a părăsit PRM și s-a înscris la UNPR

Petru Filip: Prezența opoziției în Parlament este imperios necesară

Blaga: Cei care au semnat prezența și figurează că au fost în plen primesc banii; cine nu, nu

Senat: Investiții, în 2012, pentru lucrări în subsol și contorizarea consumului de energie electrică

Cornel Feruță a fost numit secretar de stat în aparatul de lucru al premierului Ungureanu

O delegație diplomatică a Ambasadei Marii Britanii, în vizită de lucru la Suceava

Băsescu: Explotarea de gaze din Marea Neagră ar putea începe undeva în 2015-2017

Guvernul scoate și în acest an bani din trezorerie pentru a plăti datoriile primăriilor la încălzire

Ritli: Nu am avut nicio activitate care m-ar pune în incompatibilitate sau conflict de interese

CSA Steaua cere excluderea pe viață a unui jucător de la Corona pentru agresarea unui stelist

Patronul unei echipe de fotbal din Vrancea și un fotbalist, morți într-un accident rutier

Ministrul Baba:Am declanșat o anchetă privind problemele apărute la hardware, nu la soft

Parlamentarii PSD trebuie să facă dovada scrisă că și-au donat indemnizațiile

Oltean, Blaga, Anastase, Udrea, Flutur – în echipa PDL care discută cu UNPR protocolul de colaborare

Raport privind starea justiției: În 2011, CEDO a pronunțat 68 de hotărâri în cauze privind România

Polițiștii au constatat 175 de infracțiuni economico-financiare și au pus sub acuzare 154 persoane