6418 articole semnate de Radu Lupașcu

Aproape 2.000 de litri de alcool și 900.000 de țigări de contrabandă, confiscate la perchezițiile din zona Pieței Mari

Aproape 2000 de litri de alcool au fost depistați de polițiști în urma perchezițiilor
Aproape 2000 de litri de alcool au fost depistați de polițiști în urma perchezițiilor

Două incendii, la Stamate și la Paltinu, au produs pagube însemnate proprietarilor

Trei bărbați sancționați în urma unor acțiuni de prevenire a infracțiunilor silvice

Platformă și utilaj, în valoare de 60.000 de lei, furate de pe o stradă din Fălticeni

Toate cele patru4 cauciucuri ale unui autoturism, tăiate în timpul nopții de necunoscuți

Incendiu cu victime în hala acoperită și explozii pirotehnice, scenariul unei intervenții ISU în bazarul sucevean

Patru autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și o echipă de descarcerare au participat la simulare
Patru autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și o echipă de descarcerare au participat la simulare

Incendiu urmat de explozii pirotehnice, în cadrul unui exercițiu tactic al pompierilor, în bazarul din Suceava

Trei indivizi au devastat un tir parcat la marginea drumului, valoarea pagubelor fiind de 20.000 de lei

Urmărit internațional, depistat de polițiștii de frontieră în Vama Siret

Ninsorile căzute zilele trecute în județ au creat probleme în trafic și au lăsat localități fără curent electric

Ninsoarea a luat prin surprindere pe toți cei care credeau că primăvara a venit
Ninsoarea a luat prin surprindere pe toți cei care credeau că primăvara a venit

O bătrână de 70 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită în plin de un autoturism