21075 articole semnate de Mediafax.ro


Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, vrea numărarea urșilor din România. Unii vor fi relocați în alte țări

Salariul mediu net a crescut cu peste 10% în 2016, față de anul precedent. Care sunt domeniile în care se câștigă cel mult

În România, un sfert din întreprinzători suferă de FOAME și o treime sunt restanțieri la facturile casei

APADOR-CH: Obligativitatea vaccinării în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile omului

Sebastian Ghiță a fost achitat de instanța supremă în procesul în care e judecat alături de Iulian Bădescu

Kovesi, despre șeful Inspecției Judiciare, instituție ce a controlat DNA: A făcut parte din masonerie, dar n-a declarat în declarația de interese

Dan Șova, CONDAMNAT la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, în prima instanță

Un tren InterRegio pe ruta Iași – Timișoara a deraiat în județul Cluj. Garnitura a sărit de pe șine/ CFR: Traficul feroviar se desfășoară normal

Ministrul Petre Daea readuce în prim-plan importanța oii: Oaia, acest animal care ne străbate istoria ca un fir roșu

Proiect: Conceptul de terorism, actualizat de Comisia SRI. Legislația în domeniu, completată / „Evaluarea amenințării teroriste, schimbare de paradigmă prin trecerea de la o amenințare generică la una punctuală”

MISA: Bivolaru avea dreptul să părăsească țara fără nicio restricție. Nu se poate spune că a fugit

Difuzorii de presă fac grevă generală: Desființarea chioșcurilor, 1.500 de oameni lăsați fără loc de muncă

Mii de polițiști au ieșit la pensie înainte de intrarea în vigoare a noii legi privind plafonarea PENSIILOR speciale. Care este numărul de angajați de care ar avea nevoie MAI

Iohannis: Președintele Trump apreciază foarte mult comunitatea de români din Statele Unite

„Alert” de la Guvern ar putea fi funcțional în câteva săptămâni. Cum va funcționa acesta și ce informații vor primi oamenii pe telefon

Sevil Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării, audiată la DNA în calitate de suspect

Brăila: Medicii veterinari care supravegheau eutanasierea câinilor fără stăpân, amenințați de iubitorii de animale/ Procedura a fost supendată temporar, după ce aceștia și-au dat demisia

Institutul Cantacuzino trece în subordinea MApN. Decizia, în ședința de Guvern

Premierul Mihai Tudose, despre achiziția vaccinurilor antigripale: În fiecare an jucăm în același film – începe licitația în ziua în care trebuie distribuția

Ninsoare în septembrie, în județul Caraș-Severin. Stratul de zăpadă ajunge la 3 centimetri

O vânzătoare din Bacău, reclamată la OPC de cliente că face ochi dulci bărbaților

Un copil din Iași dat dispărut de acasă, a fost găsit mort, cel mai probabil din cauza unei supradoze

Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: România sprijnă o Curte Internațională împotriva Terorismului

UNJR și AMR cer CSM apărarea independenței Justiției față de presiunile pe care Kovesi le-ar fi făcut asupra inspectorului trimis în control la DNA. UNJR: Astfel de presiuni nu pot fi ignorate

Comisia SRI cere Serviciului să-i transmită dacă Maior și Coldea au fost în locuința lui Oprea

Concubinii vor avea același statut cu soții în fața justiției. CCR a decis că e neconstituțională obligarea celor aflați în concubinaj să depună mărturie, în dosarele penale, împotriva partenerilor

Parlamentul României, APEL către Ucraina de a nu modifica Legea Educației care afectează minoritățile românești de pe teritoriul său

Liviu Dragnea, ironic la adresa patronilor: Îi ajutăm să citească legea contribuțiilor de la stânga la dreapta

CCR: Excluderea concubinilor de la dreptul refuzului mărturiei contra partenerilor, neconstituțională

Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, va fi eliberat condiționat

Înainte de activarea CODULUI portocaliu, mii de persoane din Bacău și Vaslui au rămas fără ENERGIE electrică

Meciurile de miercuri ar putea fi AMÂNATE. FRF recomandă întreruperea oricăror activități fotbalistice în aer liber din cauza furtunii

ONG-urile trag semnalul de alarmă: Mii de oameni bolnavi de SIDA și TBC, fără drept la servicii de sănătatate. E nevoie de crearea unui fond de urgență

Sindicaliștii sunt la Guvern pentru discuții pe marginea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat

Spitalul Floreasca se va muta din centrul Capitalei

Arafat: Sirenele ajung la jumătate din populație, sistemul de alerte pe mobil este o soluție bună