17690 articole semnate de Daniela Micuțariu


Expoziție de pictură, desen și un carnaval al toamnei, organizate de copii cu dizabilități, la Humor

O reproducere a Icoanei făcătoare de minuni „Pantanassa” de pe Muntele Athos ajunge joi la Biserica Sf. Dumitru din Suceava

O mamă, împreună cu cei doi copii, a cerut internarea într-un centru maternal, din cauza agresivității soțului

Un tată a vrut să-și dea copilul în vârstă de 1 an și jumătate la stat, după ce l-a părăsit soția

„Orașul de lapte”, concurs național de creație pentru elevii din clasele I-VIII

Filmul „Amintiri din Epoca de Aur”, premiat la Cannes, la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Nou-născutul abandonat pe câmp, dat în plasament în regim de urgență bunicilor materni

Pierderi umane și materiale, din cauza improvizațiilor la instalațiile de gaze naturale

Expoziția „Suceava, caligrafii sentimentale”, semnată de jurnalistul Tiberiu Cosovan, vernisată ieri la Muzeul de Științele Naturii

Două cărți mărturisitoare pentru arealul bucovinean, lansate ieri la Muzeul de Științele Naturii

Schimburi de experiență transnaționale, în Spania

Suplinitorii din județ cu studii necorespunzătoare postului, mai puțin de un procent