21284 articole semnate de Daniela Micuțariu

Spectacolul „Năpasta”, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Rădăuți

Proiect de prevenire a abandonului școlar în Dolhasca, Dornești, Vicovu de Sus și Șcheia

Spectacolul „Năpasta”, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Rădăuți

Minora din Pătrăuți care a reclamat că a fost violată de un pădurar a stat internată două săptămâni într-un centru social

Fundația Hope&Homes for Children a alocat peste 16.000 de lei copiilor nevoiași din județ

Cursuri gratuite de coafură, manichiură, pentru 20 de eleve de la Centrul Școlar Suceava

Activități interactive, concursuri, desene pe asfalt realizate de copii cu dizabilități

Simpozionul Național „Arborii Ocrotiți – simbol al vitalității, diversității și frumuseții”, ediția I

Festivalul de Obiceiuri și Tradiții „Comori de suflet românesc”, ediția a XI-a, la Pojorâta

Peste 150 de preșcolari, din trei județe, prezenți la Concursul “Tradiții Pascale Românești”

Concursul Național „Tinerii Dezbat”, ediția a V-a, la Colegiul „Mihai Eminescu”

Voluntari pe străzile Sucevei, astăzi, la acțiunea „Fii conștient, nu dependent”