Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei Directorul medical al Spitalului Județean, dr. Valeriu Gavrilovici 30 mai • Actualitate Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei 30 mai • Actualitate Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei
Toți angajații Spitalului Suceava care au avut Covid vor primi stimulentul de risc, de 2.500 de lei Managerul spitalului, dr. Anatolii Buzdugan 30 mai • Actualitate Toți angajații Spitalului Suceava care au avut Covid vor primi stimulentul de risc, de 2.500 de lei 30 mai • Actualitate Toți angajații Spitalului Suceava care au avut Covid vor primi stimulentul de risc, de 2.500 de lei
Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai 30 mai • Actualitate Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai 30 mai • Actualitate Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai
Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă 30 mai • Actualitate Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă 30 mai • Actualitate Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă
Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie De marti, Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid 30 mai • Actualitate Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie 30 mai • Actualitate Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie
Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai FOTO digi24.ro 29 mai • Actualitate Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai 29 mai • Actualitate Un sucevean cu Covid mort din 16 mai, raportat abia acum, alături de alți trei, din data de 28 mai
Toți angajații Spitalului Suceava care au avut Covid vor primi stimulentul de risc, de 2.500 de lei Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava 29 mai • Actualitate Toți angajații Spitalului Suceava care au avut Covid vor primi stimulentul de risc, de 2.500 de lei 29 mai • Actualitate Toți angajații Spitalului Suceava care au avut Covid vor primi stimulentul de risc, de 2.500 de lei
Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie 29 mai • Actualitate Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie 29 mai • Actualitate Spitalul de Urgență Suceava se redeschide pentru pacienții non-Covid din 2 iunie
Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă Centrul de Transfuzii Suceava 29 mai • Actualitate Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă 29 mai • Actualitate Patru medici din Spitalul Suceava, care au avut Covid, au donat vineri sânge și plasmă
Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei FOTO MApN 29 mai • Actualitate Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei 29 mai • Actualitate Costul mediu al tratamentului pentru un pacient Covid ar putea fi de circa 20.000 de lei
În Spitalul Suceava mai sunt 206 pacienți cu Covid-19 Numarul de pacienticu Covid din Spitalul Suceava scade spre 200 29 mai • Actualitate În Spitalul Suceava mai sunt 206 pacienți cu Covid-19 29 mai • Actualitate În Spitalul Suceava mai sunt 206 pacienți cu Covid-19
15 cazuri noi de COVID-19 raportate vineri în județul Suceava 15 cazuri noi de COVID-19 in judetul Suceava 29 mai • Actualitate 15 cazuri noi de COVID-19 raportate vineri în județul Suceava 29 mai • Actualitate 15 cazuri noi de COVID-19 raportate vineri în județul Suceava
Aproape 5.000 de suceveni sunt în autoizolare la domiciliu și 308 infectați cu Covid sunt în spital 308 suceveni infectați cu Covid sunt în spital Sursa foto: europafm.ro 29 mai • Actualitate Aproape 5.000 de suceveni sunt în autoizolare la domiciliu și 308 infectați cu Covid sunt în spital 29 mai • Actualitate Aproape 5.000 de suceveni sunt în autoizolare la domiciliu și 308 infectați cu Covid sunt în spital
Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit 29 mai • Actualitate Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit 29 mai • Actualitate Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit
Firuța Bosancu, numită joi director la DSP Suceava, a refuzat funcția Directorul economic al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Firuța Bosancu 29 mai • Actualitate Firuța Bosancu, numită joi director la DSP Suceava, a refuzat funcția 29 mai • Actualitate Firuța Bosancu, numită joi director la DSP Suceava, a refuzat funcția
Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie 29 mai • Actualitate Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie 29 mai • Actualitate Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie
Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă 29 mai • Actualitate Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă 29 mai • Actualitate Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă
Două noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie Două noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie FOTO libertatea.ro 28 mai • Actualitate Două noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie 28 mai • Actualitate Două noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie
Firuța Bosancu, numită joi director la DSP Suceava, a refuzat funcția Directorul economic al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Firuța Bosancu 28 mai • Actualitate Firuța Bosancu, numită joi director la DSP Suceava, a refuzat funcția 28 mai • Actualitate Firuța Bosancu, numită joi director la DSP Suceava, a refuzat funcția
Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava 28 mai • Actualitate Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă 28 mai • Actualitate Apel la sucevenii care s-au vindecat de Covid, să doneze sânge și plasmă
În spitalele din Suceava și Rădăuți sunt internate 308 persoane infectate cu Covid-19 În spitalele din Suceava și Rădăuți sunt internate 308 persoane infectate cu Covid-19 FOTO MApN 28 mai • Actualitate În spitalele din Suceava și Rădăuți sunt internate 308 persoane infectate cu Covid-19 28 mai • Actualitate În spitalele din Suceava și Rădăuți sunt internate 308 persoane infectate cu Covid-19
Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit 28 mai • Actualitate Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit 28 mai • Actualitate Orașul Siret are acum 10 zone cu internet gratuit
16 cazuri de COVID-19 nou-diagnosticate în județ, cu 5 mai multe față de miercuri 16 cazuri de COVID-19 nou-diagnosticate în județ, cu 5 mai multe față de miercuri Sursa foto europafm.ro 28 mai • Actualitate 16 cazuri de COVID-19 nou-diagnosticate în județ, cu 5 mai multe față de miercuri 28 mai • Actualitate 16 cazuri de COVID-19 nou-diagnosticate în județ, cu 5 mai multe față de miercuri
Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai 28 mai • Actualitate Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai 28 mai • Actualitate Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai
Peste 1 milion de vizitatori online la Muzeul Național al Bucovinei, în două luni de pandemie Muzeul Național al Bucovinei 28 mai • Actualitate Peste 1 milion de vizitatori online la Muzeul Național al Bucovinei, în două luni de pandemie 28 mai • Actualitate Peste 1 milion de vizitatori online la Muzeul Național al Bucovinei, în două luni de pandemie
În județul Suceava au fost ieri 11 cazuri noi de COVID-19 În județul Suceava au fost ieri 11 cazuri noi de COVID-19. Foto: romaniajurnal.ro 28 mai • Actualitate În județul Suceava au fost ieri 11 cazuri noi de COVID-19 28 mai • Actualitate În județul Suceava au fost ieri 11 cazuri noi de COVID-19
Un militar sucevean care a fost infectat cu Covid a donat plasmă Locotenent-colonelul Florin Crăciun 28 mai • Actualitate Un militar sucevean care a fost infectat cu Covid a donat plasmă 28 mai • Actualitate Un militar sucevean care a fost infectat cu Covid a donat plasmă
Peste 1 milion de vizitatori online la Muzeul Național al Bucovinei, în două luni de pandemie Muzeul Național al Bucovinei 27 mai • Actualitate Peste 1 milion de vizitatori online la Muzeul Național al Bucovinei, în două luni de pandemie 27 mai • Actualitate Peste 1 milion de vizitatori online la Muzeul Național al Bucovinei, în două luni de pandemie
Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai 27 mai • Actualitate Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai 27 mai • Actualitate Trei vârstnici din județul Suceava, infectați cu COVID-19, au murit pe 26 mai
În Spitalul Suceava sunt internați 260 de pacienți cu COVID, dintre care 26 în Terapie Intensivă În Spitalul Suceava sunt internați 260 de pacienți cu COVID, dintre care 26 în Terapie Intensivă 27 mai • Actualitate În Spitalul Suceava sunt internați 260 de pacienți cu COVID, dintre care 26 în Terapie Intensivă 27 mai • Actualitate În Spitalul Suceava sunt internați 260 de pacienți cu COVID, dintre care 26 în Terapie Intensivă
11 cazuri noi de COVID-19, în județul Suceava 11 cazuri noi de COVID-19, în județul Suceava Sursa foto romaniajurnal.ro 27 mai • Actualitate 11 cazuri noi de COVID-19, în județul Suceava 27 mai • Actualitate 11 cazuri noi de COVID-19, în județul Suceava
O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19 O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19. Foto: europafm.ro 27 mai • Actualitate O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19 27 mai • Actualitate O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19
Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore. Foto: digi24.ro 27 mai • Actualitate Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore 27 mai • Actualitate Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore
Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai 27 mai • Actualitate Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai 27 mai • Actualitate Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai
La testarea voluntară, 11 suceveni au aflat că au COVID-19, iar 43, că au avut virusul Toate persoanele care au fost testate, inclusiv cele pozitive, erau asimptomatice. Foto: cautasanatate.ro 27 mai • Actualitate La testarea voluntară, 11 suceveni au aflat că au COVID-19, iar 43, că au avut virusul 27 mai • Actualitate La testarea voluntară, 11 suceveni au aflat că au COVID-19, iar 43, că au avut virusul
Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai Un sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai 26 mai • Actualitate Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai 26 mai • Actualitate Decesul unui sucevean infectat cu COVID, mort din 16 aprilie, raportat abia pe 26 mai
O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19 O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19 Sursa foto realitatea.net 26 mai • Actualitate O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19 26 mai • Actualitate O mie de suceveni dintre cei care au fost în prima linie vor afla dacă au avut, fără să știe, COVID-19
Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore Un singur caz nou de COVID în Suceava în ultimele 24 de ore 26 mai • Actualitate Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore 26 mai • Actualitate Un singur caz nou de COVID-19 în Suceava în ultimele 24 de ore
Lucrările de modernizare a drumului Mălini-Slatina au ajuns la faza de asfaltare Gheorghe Flutur a inspectat șantierul de pe drumul județean DJ 209A Mălini-Slatina 25 mai • Actualitate Lucrările de modernizare a drumului Mălini-Slatina au ajuns la faza de asfaltare 25 mai • Actualitate Lucrările de modernizare a drumului Mălini-Slatina au ajuns la faza de asfaltare
Credincioșii pot fi împărtășiți cu aceeași linguriță, dar aceasta trebuie dezinfectată Credincioșii pot fi împărtășiți cu aceeași linguriță, dar aceasta trebuie dezinfectată 25 mai • Actualitate Credincioșii pot fi împărtășiți cu aceeași linguriță, dar aceasta trebuie dezinfectată 25 mai • Actualitate Credincioșii pot fi împărtășiți cu aceeași linguriță, dar aceasta trebuie dezinfectată
23 de cazuri noi de COVID-19 în județul Suceava și cu 430 de suceveni mai mult autoizolați la domiciliu 23 de cazuri noi de COVID-19 în județul Suceava sursa digi24.ro 25 mai • Actualitate 23 de cazuri noi de COVID-19 în județul Suceava și cu 430 de suceveni mai mult autoizolați la domiciliu 25 mai • Actualitate 23 de cazuri noi de COVID-19 în județul Suceava și cu 430 de suceveni mai mult autoizolați la domiciliu
Excepțiile de purtare obligatorie a măștii s-au modificat, în ordinul publicat în Monitorul Oficial Excepțiile de purtare obligatorie a măștii s-au modificat 25 mai • Actualitate Excepțiile de purtare obligatorie a măștii s-au modificat, în ordinul publicat în Monitorul Oficial 25 mai • Actualitate Excepțiile de purtare obligatorie a măștii s-au modificat, în ordinul publicat în Monitorul Oficial
Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199 Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199 25 mai • Actualitate Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199 25 mai • Actualitate Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199
Comitetul pentru Situații de Urgență analizează astăzi posibilitatea ca Spitalul Suceava să redevină non-COVID Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava 25 mai • Actualitate Comitetul pentru Situații de Urgență analizează astăzi posibilitatea ca Spitalul Suceava să redevină non-COVID 25 mai • Actualitate Comitetul pentru Situații de Urgență analizează astăzi posibilitatea ca Spitalul Suceava să redevină non-COVID
Surse: Directorul numit la DSP Suceava, dr. Cătălin Graur, a demisionat Dr. Cătălin Graur, sursa ziar de Vrancea 25 mai • Actualitate Surse: Directorul numit la DSP Suceava, dr. Cătălin Graur, a demisionat 25 mai • Actualitate Surse: Directorul numit la DSP Suceava, dr. Cătălin Graur, a demisionat
La aniversarea a 145 de ani a PNL, Gheorghe Flutur își cheamă colegii de partid la „unitate și acțiune” Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur 25 mai • Actualitate La aniversarea a 145 de ani a PNL, Gheorghe Flutur își cheamă colegii de partid la „unitate și acțiune” 25 mai • Actualitate La aniversarea a 145 de ani a PNL, Gheorghe Flutur își cheamă colegii de partid la „unitate și acțiune”
Surse: Directorul numit la DSP Suceava, dr. Cătălin Graur, a demisionat dr. Catalin Graur, sursa ziar de Vrancea 24 mai • Actualitate Surse: Directorul numit la DSP Suceava, dr. Cătălin Graur, a demisionat 24 mai • Actualitate Surse: Directorul numit la DSP Suceava, dr. Cătălin Graur, a demisionat
Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199 Coronavirus 24 mai • Actualitate Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199 24 mai • Actualitate Numărul deceselor cu COVID-19 în Suceava a ajuns la 199