23882 articole semnate de Dan Coman


Cadariu solicită guvernării PSD „să înceteze cu minciuna” și să aloce fonduri pentru primăriile din proiectul „Suceava – utilități și mediu”

Deputatul câmpulungean Daniel Popescu susține adoptarea de noi programe de investiții pentru fermierii din zonele montane defavorizate

Finanțele sucevene aduc clarificări cu privire la declararea veniturilor din străinătate

Persoanele juridice din județul Suceava sunt invitate la două sesiuni de informare cu privire la schemele de ajutor de stat

Finanțele sucevene aduc clarificări cu privire la obligația de depunere a chestionarelor privind stabilirea rezidenței fiscale

Moțiunea Unirii Bucovinei cu țara, citită cu lacrimi în ochi de Gheorghe Flutur la ședința solemnă a Consiliului Județean

Sala Ștefan cel Mare s-a dovedit neîncăpătoare la ședința solemna a CJ Suceava
Sala Ștefan cel Mare s-a dovedit neîncăpătoare la ședința solemna a CJ Suceava

Mii de pasageri afectați de redirecționarea zborurilor Wizz Air și Tarom de pe aeroportul Suceava la Iași

Vizibilitatea redusă din cauza ceții dense a făcut imposibilă aterizarea și decolarea avioanelor pe/de pe aeroportul Suceava
Vizibilitatea redusă din cauza ceții dense a făcut imposibilă aterizarea și decolarea avioanelor pe/de pe aeroportul Suceava

Inspectorii de muncă au constatat numeroase deficiențe la spălătoriile auto din județ

În sala de festivități a Gării Burdujeni va fi deschisă expoziția cu fotografii inedite „Suceava acum 100 de ani”

O expoziție dedicată Centenarului Marii Uniri va fi deschisă în sala de festivități a Gării Burdujeni
O expoziție dedicată Centenarului Marii Uniri va fi deschisă în sala de festivități a Gării Burdujeni

Virginel Iordache: „Bucovina a reprezentat pentru România Mare un strălucit exemplu de colaborare interetnică și un model de conviețuire pașnică”

Maricela Cobuz: „Ca deputați avem obligația morală de a îndemna românii din țară și de pretutindeni la unitate și moralitate în an centenar”