Teatru, pentru public sau pentru electorat 16 apr. • Editorial Teatru, pentru public sau pentru electorat „Suntem aproape să avem din nou teatru adevărat la Suceava”, a declarat recent primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. De multe ori într-o discuție, ca să nu existe dubii, e bine să stabilești, ca într-un contract,… 16 apr. • Editorial Teatru, pentru public sau pentru electorat
Un om care știe rostul lumii 9 apr. • Editorial Un om care știe rostul lumii Am cunoscut de-a lungul vremii oameni despre care am avut convingerea că nu i-am întâlnit întâmplător. Sunt oameni care apar ca răspuns la o întrebare, ca soluție la o problemă sau ca semn că rostul lumii este simplu și sub… 9 apr. • Editorial Un om care știe rostul lumii
E bine așa rău cum e 6 apr. • Editorial E bine așa rău cum e Avem o veste bună. E despre România și vine din afară. S-a mai făcut un clasament și, contrar așteptărilor, nu suntem în coada listei. Aflăm că elevii români copiază, absentează nemotivat și întârzie – până aici nimic nou și nimic… 6 apr. • Editorial E bine așa rău cum e
Legea anti-fumat, evident, miroase-a bine 26 mart. • Editorial Legea anti-fumat, evident, miroase-a bine Prezentarea unui punct de vedere și mai ales publicarea lui presupun și asumarea unui risc. Cu atât mai mult atunci când se poate intui că opinia este contrară unei mase largi și poate declanșa un… 26 mart. • Editorial Legea anti-fumat, evident, miroase-a bine
Omul de bază, un ministru demisionar, acuzat de abuzuri financiare 19 mart. • Editorial Omul de bază, un ministru demisionar, acuzat de abuzuri financiare Teoretic avem ministru de Finanțe, practic nu. Darius Vîlcov și-a depus demisia, premierul Victor Ponta îl consideră însă indispensabil în această perioadă, deci i-a solicitat să rămână până se lămuresc… 19 mart. • Editorial Omul de bază, un ministru demisionar, acuzat de abuzuri financiare
USV, din nou la mâna nu știm cui 12 mart. • Editorial USV, din nou la mâna nu știm cui Universitatea „Ștefan cel Mare” este de departe instituția suceveană cea mai performantă în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene. Este punctul forte al rectorului, Valentin Popa, despre care se știe că e bun finanțist. Are… 12 mart. • Editorial USV, din nou la mâna nu știm cui
Aceeași firmă, aceleași amenzi, aceeași mizerie 5 mart. • Editorial Aceeași firmă, aceleași amenzi, aceeași mizerie Viața în Bucovina este din totdeauna repetitivă, ciclică. Ajungem, printr-o fatalitate unanim acceptată și asumată, mereu de unde am plecat. Nu e renașterea adusă de primăvară, e realitatea urâțică a târgului nostru. Ne încadrăm într-un… 5 mart. • Editorial Aceeași firmă, aceleași amenzi, aceeași mizerie
Ce oraș frumos! 26 feb. • Editorial Ce oraș frumos! Suceava este mai murdară ca niciodată. Poate mă lasă memoria, dar despre orașul ultimilor ani n-am dubii iar, din câte știu, amintirile pe termen lung, adică cele din copilărie, pleacă ultimele. Asta înseamnă că, oricât de selectivă sau firavă memorie… 26 feb. • Editorial Ce oraș frumos!
În țara asta prost făcută… 19 feb. • Editorial În țara asta prost făcută… În țara asta prost făcută, se întâmplă lucruri precum cele spuse de Tudor Arghezi, autorul versului. Cu alte cuvinte, nu toți suntem egali, legile se aplică în funcție de beneficiar, iar cine-mparte parte-și face. Mai… 19 feb. • Editorial În țara asta prost făcută…
The Show Must Go… Off 12 feb. • Editorial The Show Must Go… Off I-au pus cătușe, au văzut-o toți, mai puțin cameramanul Antenei 3, care pentru poziția neinspirată pe care a avut-o în momentul cu pricina n-a reușit să arate esențialul. Dacă n-a fost concediat încă, ar fi bine să-și ia concediu, în… 12 feb. • Editorial The Show Must Go… Off
Șofatul e pentru toți, dar nu pentru oricine 5 feb. • Editorial Șofatul e pentru toți, dar nu pentru oricine În Suceava se circulă prost, după bunul plac al șoferilor. Și imaginați-vă că cei pe care-i întâlnim în trafic sunt cei care au reușit să ia examenul pentru permisul de conducere, adică sunt ăia buni.… 5 feb. • Editorial Șofatul e pentru toți, dar nu pentru oricine
Alcoolul – preț mic, pericol mare 29 ian. • Editorial Alcoolul – preț mic, pericol mare Se știe, Guvernul se ocupă de chestiuni serioase, de stat, de politici importante și edificatoare pentru bunul mers al țării și bunăstarea populației. Prin hotărâre de guvern s-a înființat Consiliul Național pentru Coordonarea Politicilor și… 29 ian. • Editorial Alcoolul – preț mic, pericol mare
Francul elvețian, pentru unii mumă, pentru alții ciumă 22 ian. • Editorial Francul elvețian, pentru unii mumă, pentru alții ciumă Știți vorba aia „că doar nu suntem elvețieni”? Ei bine, am ajuns să vedem nițel cum e să fii în pielea elvețianului și fără să călătorim la Zurich. Primăria Suceava a câștigat finanțare pentru un… 22 ian. • Editorial Francul elvețian, pentru unii mumă, pentru alții ciumă
În fața Domnului suntem egali 15 ian. • Editorial În fața Domnului suntem egali O să-mi asum riscul de a scrie despre biserică; știți că se spune că, dacă te iei de cine nu trebuie, s-ar putea s-o pățești. Mai mult, o să-mi asum riscul să vorbesc a doua oară pe același subiect. Precum… 15 ian. • Editorial În fața Domnului suntem egali
Urări de bine pentru cine merită 8 ian. • Editorial Urări de bine pentru cine merită Șpagă, șperț, sfănțuială, rușfet, mâzdă, recompensă, bacșiș, atenție, blat, cacao, drept, injecție, mangă, mânjeală, peșcheș, pincă, plic, plocon, uium, adică mită. Și câte altele or mai fi. Limba noastră-i o comoară, iar bogăția asta este… 8 ian. • Editorial Urări de bine pentru cine merită
Dacă tot vrem să facem educație 18 dec. • Editorial Dacă tot vrem să facem educație Conducerea unei școli din Dublin le-a trimis părinților, acum, înainte de sărbătorile de iarnă, o scrisoare, prin care îi atenționa să nu ofere profesorilor cadouri de Crăciun. Nu era ăsta subiectul principal al scrisorii. Directorul… 18 dec. • Editorial Dacă tot vrem să facem educație
Smart cadou, de Anul Nou 11 dec. • Editorial Smart cadou, de Anul Nou E luna cadourilor și asta sună foarte bine până realizăm că trebuie să și oferim, nu doar să primim. În funcție de obiceiurile fiecăruia, bugetul de care avem nevoie, special pentru cadouri, ne cam dezechilibrează. Există însă modalități inteligente de… 11 dec. • Editorial Smart cadou, de Anul Nou
Încălzirea, pentru unii nevoie, pentru alții afacere 4 dec. • Editorial Încălzirea, pentru unii nevoie, pentru alții afacere Sucevenii vor sta în frig. Să zică mersi că legea nu-i permite producătorului să sisteze furnizarea agentului termic pe vreme de iarnă. Este singurul motiv pentru care Bioenergy nu va închide complet căldura, ci doar… 4 dec. • Editorial Încălzirea, pentru unii nevoie, pentru alții afacere
Plăți și intervenții, în interesul cui? 27 nov. • Editorial Plăți și intervenții, în interesul cui? Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură se numește instituția care se ocupă de subvențiile pe care fermierii români le primesc de la Uniunea Europeană pentru activitățile lor agricole – fie culturi și pășuni, fie… 27 nov. • Editorial Plăți și intervenții, în interesul cui?
Breaking news: Într-o zi cețoasă a ieșit soarele pe strada Vasile Alecsandri 20 nov. • Editorial Breaking news: Într-o zi cețoasă a ieșit soarele pe strada Vasile Alecsandri Deși în presa locală nu se obișnuiește, avem o informație demnă de breaking news: Colegiul Național „Ștefan cel Mare” va avea, până la sfârșitul anului viitor, sală de sport. Incredibil… 20 nov. • Editorial Breaking news: Într-o zi cețoasă a ieșit soarele pe strada Vasile Alecsandri
Românii și echilibrul religios Alina Mihăescu 13 nov. • Editorial Românii și echilibrul religios 13 nov. • Editorial Românii și echilibrul religios
Cu puțin curaj, poate avem noroc de o dezbatere finală 6 nov. • Editorial Cu puțin curaj, poate avem noroc de o dezbatere finală Dezbaterea finală între Victor Ponta și Klaus Iohannis s-ar putea să nu aibă loc. Ar fi pentru prima dată când se întâmplă ca cei doi candidați ajunși în turul doi al prezidențialelor să nu se… 6 nov. • Editorial Cu puțin curaj, poate avem noroc de o dezbatere finală
Agresiune, dezinformare și educație 30 oct. • Editorial Agresiune, dezinformare și educație Școala românească este exact așa cum o fac dascălii ei. Nu elevii sunt responsabili pentru că nu învață, pentru că nu performează, pentru că nu au rezultate, ci făuritorii de elevi. E valabil și invers.… 30 oct. • Editorial Agresiune, dezinformare și educație
Apa caldă – cum se negociază o minune 23 oct. • Editorial Apa caldă – cum se negociază o minune E ceva în aer și nu știu dacă să mă bucur sau să mă aștept la reversul medaliei. Simona Halep a bătut-o pe Serena Williams de i-a scos tenisul din cap. De fapt, cred că… 23 oct. • Editorial Apa caldă – cum se negociază o minune
Industria duduie, dar silențios 16 oct. • Editorial Industria duduie, dar silențios Suceava nu mai are industrie, tot ce-a fost s-a distrus și nimeni nu a pus nimic în loc. Așa umblă vorba-n târg, fie pentru a-i mai necăji pe nostalgici, fie pentru a-i alimenta pe cârcotași. Dar lumea-i rea, iar gura… 16 oct. • Editorial Industria duduie, dar silențios
Norman Manea: „Faceți-vă o țară fericită (…) lăsați premiul Nobel hazardului!” Alina Mihăescu 9 oct. • Editorial Norman Manea: „Faceți-vă o țară fericită (…) lăsați premiul Nobel hazardului!” 9 oct. • Editorial Norman Manea: „Faceți-vă o țară fericită (…) lăsați premiul Nobel hazardului!”
Fie Șova, fie Rus, autostrada s-a tot dus Alina Mihăescu 2 oct. • Editorial Fie Șova, fie Rus, autostrada s-a tot dus 2 oct. • Editorial Fie Șova, fie Rus, autostrada s-a tot dus
Ion Lungu, un primar independent. Deocamdată Alina Mihăescu 25 sept. • Editorial Ion Lungu, un primar independent. Deocamdată 25 sept. • Editorial Ion Lungu, un primar independent. Deocamdată