Verdictul în cazul predării lui Vasilică Pușcașu s-a amânat cu 24 de ore. Recursul formulat de sucevean la Înalta Curte de Casație și Justiție, și care avea termen de judecată ieri dimineață, a fost amânat pentru astăzi. Și asta pentru că Vasilică Pușcașu, aflat de câteva săptămâni sub pază într-un salon al Spitalului Județean Suceava, a trimis o cerere de amânare prin care solicită timp în vederea angajării unui avocat care să-l apere. Procurorul de caz a fost de acord cu această solicitare, iar instanța a admis cererea de amânare.
În aceste condiții, recursul va fi analizat astăzi, iar în funcție de rezultat este posibil ca Vasilică Pușcașu să nu mai stea prea mult timp prin România. Interesul austriecilor pentru sucevean este atât de mare, încât pentru finalizarea formalităților de predare s-ar putea să vorbim doar de câteva ore, cel mult o zi.
Vasilică Pușcașu a fost un subiect fierbinte încă de la început. În mod excepțional, mandatul european de arestare a fost adus la Suceava direct de către polițiștii austrieci, care sperau să plece înapoi acasă cu tot cu Pușcașu. Inițial, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de arestare preventivă, iar până când Înalta Curte de Casație și Justiție a luat decizia de a-l trimite după gratii, Vasilică Pușcașu a avut parte de maximă atenție din partea serviciilor secrete române, care s-au temut ca nu cumva acesta să fugă. Sugestiv în acest sens este și faptul că în drum spre București, unde în luna ianuarie s-a judecat recursul privind arestarea, mașina cu care s-a deplasat suceveanul a fost oprită de polițiști de opt ori.
În prima parte a lunii ianuarie a acestui an, Parchetul Wiener-Neustadt, Austria Inferioară, a emis un mandat european de arestare pe numele lui Vasilică Pușcașu. Suceveanul este acuzat că a comis două jafuri cu mână armată, în urma cărora a furat aproape 335.000 de euro.
Jafurile au avut loc în zilele de 1 și 7 aprilie 2005, iar Pușcașu și o persoană de sex feminin au intrat în sediile a două bănci austriece, unde, sub amenințarea pistolului, i-au convins pe salariați să le dea banii din casierie.