Accidentat grav pe data de 7 februarie, fundașul central al Rapidului, Claudiu Velescu, se află în plină perioadă de recuperare după fractura de claviculă și dubla ruptură a bicepsului femural suferite chiar la ultima fază a amicalului cu Bucovina Pojorâta, disputat pe stadionul Ițcani.
„Deocamdată fac zilnic tratament la clinica Fiziomed, dar e prematur să spun că voi reveni pe gazon. Durerea de la umăr mi-a dispărut, iar acum lucrez pentru recuperarea tonusului muscular și a mobilității brațului. Marea problemă o constituie însă accidentarea de la picior. Încă mai am lichid acumulat în țesutul muscular, motiv pentru care voi continua ședințele de fizioterapie încă o săptămână. Apoi, dacă totul va fi în ordine după repetarea examenului RMN, voi putea începe alergările ușoare”, a declarat Claudiu Velescu.
Apărătorul în vârstă de 33 de ani speră să nu mai apară și alte complicații și să poată reintra în programul normal al echipei cât mai curând. „Abia aștept să revin pe teren, dar nu vreau să mă grăbesc, să pățesc precum Sfrijan, care a jucat o repriză la Pitești și s-a reaccidentat. Vreau să reintru complet recuperat și sper să se poată conta pe mine în ultimele cinci etape din play-off”, a precizat Velescu.