Dar parcă numai statul! Mă fură toți, mă fură cetățeanul asociat, firma de cablu, băncile, societățile de asigurări, furnizorii de gaz metan, de energie electrică și de apă, mă fură care, cum și cât poate, dar nu-i bai, căci nu numai pe mine mă fură, ci și pe dumneavoastră. Așa că, atunci când nu mai putem răbda jaful, îl denunțăm instituțiilor statului sau renunțăm la contract, schimbând tâlharul, nu și tâlhăria.
Dar mai mult decât toți și incomparabil mai umilitor mă fură aleșii dumneavoastră, consilierii locali, acești pigmei ai statalității municipale, vag individualizați ca rubedenii ale listelor de partid, iar uneori, dar destul de rar, drept harnici lipitori de afișe electorale, și care, pentru că vă reprezintă, cică, of-ul electoral, hotărăsc să vă fure cât mai des și mai păgubos posibil, ceea ce, în fond, este problema dumneavoastră, a celor care dormiți după cum v-ați așternut.
Dar eu, care nu i-am votat niciodată, pentru că știu cât le poate pielea fiecăruia în parte, de ce să fiu păgubit, cronologic vorbind, de parcările Sucevei, de serviciile locative și de salubrizare, de spațiile verzi, de străzi, de trotuare, de minimul confort urban, iar la urmă să fiu și obligat la plată, împreună cu dumneavoastră, pentru ceea ce nu mi se dă, dar îmi creează puzderie de prejudicii?
De pildă, de ce să plătesc impozit pe mașină, când șleaurile municipale îmi distrug și vă distrug mașinile mai dihai decât cel mai accidentat banc de probă? Pentru că așa vor mușchii aleșilor dumneavoastră, rubedeniile pluripartide ale baronilor locali, și ei la fel de curcubeici ca și protejații lor pigmeici.
Sau de ce să plătesc pentru țevile care îmi strică armonia încăperilor (să și le mute unde au mutat și parcările!), care țevi, cică, îmi încălzesc involuntar locuința (de parcă le-aș fi cerut-o eu), când, conform legii, nimeni nu mă poate obliga să plătesc un serviciu pe care nu-l solicit? Pentru că așa vor mușchii aleșilor dumneavoastră, rubedeniile pluripartide ale baronilor locali, și ei la fel de curcubeici ca și protejații lor pigmeici.
Cu aleșii dumneavoastră municipali o să mă descurc (vă sfătuiesc să faceți la fel!), adică o să mă adresez Justiției și, dacă o prind în toane bune și, mai ales, în clipa în care optează pentru una caldă, nu alta rece, o să obțin și despăgubiri pentru daunele produse, iar dacă am ghinion și o prind pe coana Alba-Neaga în pasa proastă și abuzivă a opțiunii pentru alta rece, nu-i bai, câtă vreme mai există Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care face dreptate cu întârziere de vreo șapte ani, dar face dreptate, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Dar ce mă fac eu și ce vă faceți dumneavoastră cu statul în general, care mă fură și vă fură cu o dușmănie imposibil de explicat sau de justificat? Statul a devenit, din păcate, consecința politicii, politica fiind, în fond, expresia concludentă a corupției, ba, mai grav decât atât, a prostiei. Corupția nu-i atât de periculoasă precum pare, mult mai nocivă fiind, așa cum s-a probat în cele două decenii de democrație românească, prostia.
Abia când proștii care conduc sunt și corupți începe dezastrul.
Partea proastă este că nu am nici un răspuns, pentru că nu mă îndur să-mi iau lumea în cap și, din păcate, nici urmașii mei nu vor să o facă. Prin urmare, de cheremul statului nu am cum scăpa. Prin urmare, mă las jefuit de leafă, de impozite, de taxe directe și indirecte, de tâlharul accize, de toate năzdrăvăniile care le mai trec proștilor prin cap, știut fiind faptul că nu ai cum lupta cu prostia, pentru că nu ai de ce s-o apuci. E netedă, vâscoasă și respingătoare, așa că nu ai de ce s-o apuci.
Statul nu este decât o abstracțiune, cum spunea Vasile Lupu, râvnind, în dauna statului, fostele averi mănăstirești, dar în numele acestei abstracțiuni au murit, de-a lungul veacurilor, mult prea mulți dintre străbunii dumneavoastră, ca să încetăm să mai credem în această abstracțiune și s-o iubim cu naivitatea cea atât de specifică neamului nostru pururi romantic și fălos.
Statul, și ca abstracțiune, trebuie doar curățat de nocivitatea prostiei și trăit, și iubit ca atare, chiar dacă este și va rămâne corupt, adică politic. Odată și odată, poate va înțelege și statul că ne datorează un prim exemplu de onestitate, dacă pretinde onestitate de la cetățenii săi.
Deocamdată, statul este doar un tâlhar fără inimă și fără minte, un ciclop imbecil care devoră tot ce întâlnește în cale.
Ca român, sacrificatul / fiscului neiertător, / recunosc, mă fură statul, / însă… nu-i rămân dator!
