CONSILIUL JUDEȚEAN

Reculegere în memoria victimelor accidentului de la Katowice



Reuniunea de ieri a Consiliului Județean Suceava a debutat cu un minut de reculegere ținut în memoria victimelor din voievodatul polonez Silezia, unde cel puțin 66 de persoane și-au pierdut viața, iar alte aproximativ 150 au fost rănite, în urma prăbușirii acoperișului unui centru expozițional din apropiere de Katowice. Suceava și voievodatul Silezia, cu capitala la Katowice, au încheiat în 1997 un protocol de colaborare în diverse domenii. Președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, a declarat cu o zi în urmă că instituția pe care o reprezintă, ca partener al voievodatului Silezia, este alături de autoritățile publice și de familiile victimelor tragicului accident. El a spus că de la Suceava vor fi trimise ajutoare umanitare, iar la nevoie, la fața locului va ajunge personal specializat să intervină în situații deosebite. Voievodatul polonez a trimis ajutoare mai multor localități sucevene afectate de inundațiile din 2005.



Recomandări

Corala „Învierea” din Fălticeni, premiată la un prestigios festival internațional în Polonia

Corala „Învierea” a Catedralei „Învierea Domnului” din Fălticeni a obținut Premiul al III-lea la Festivalul Internațional de Muzică Corală Bisericească Ortodoxă din Polinia
Corala „Învierea” a Catedralei „Învierea Domnului” din Fălticeni a obținut Premiul al III-lea la Festivalul Internațional de Muzică Corală Bisericească Ortodoxă din Polinia

Sucevenii nu se înghesuie la donații pentru victimele exploziei din Burdujeni. Doar 3.820 de lei s-au strâns până miercuri