Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, a avertizat politicienii să nu se joace cu demnitatea și cu onoarea milioanelor de români, fiindcă s-ar putea să vină curând un moment când „mămăliga va exploda” din nou, referindu-se la negocierile cu UDMR, scrie Mediafax.Potrivit unei postări de miercuri pe o rețea de socializare cu titlul „Gânduri despre români și România în momente de cumpănă”, Ioan Aurel Pop a arătat că autoritățile române, înainte de a recunoaște în România vreun alt privilegiu pentru maghiari, trebuie să se asigure de garantarea de către Ungaria și de către minoritatea ungară din România a respectării Zilei Naționale a României.”Oare să fi uitat politicienii români toată această zbatere istorică salvatoare, care ne-a condus spre deciziile fundamentale de la 1918 ? Oare să nu mai existe deloc credință în națiunea română ? Oare să fi ajuns noi, românii și țara noastră, o marfă la masa de negocieri murdare a politicienilor ? Noi respectăm ziua de 15 martie, deși ne jignește sentimentele și demnitatea națională. De aceea, credem că autoritățile române, înainte de a recunoaște în România vreun alt privilegiu pentru concetățenii noștri, trebuie să se asigure de garantarea de către Ungaria și de către minoritatea ungară din România a respectării Zilei Naționale a României, de recunoașterea oficială a meritului armatei române care, în 1919, a salvat Europa Centrală de <> (mai corect, de pecinginea comunistă), de crearea condițiilor de conservare a identității naționale a românilor din Ungaria. Ar fi bine ca politicienii de la București să nu se joace cu demnitatea și cu onoarea milioanelor de români, fiindcă s-ar putea să vină curând un moment când <> din nou”, a subliniat Pop.



