Peste 1.500 de cadre didactice universitare și de cercetare vor fi pensionate prin noua lege a educației, care prevede retragerea acestora din activitate la împlinirea vârstei de 65 de ani, susțin mai mulți rectori.
Noua Lege a educației, publicată în Monitorul Oficial din 10 ianuarie, are termen de intrare în vigoare 30 de zile de la publicare. Astfel, prevederile Legii educației ar urma să fie aplicate începând de miercuri, 9 februarie.
Personalul didactic, de conducere, de îndrumare și de control din învățământul de stat trebuie să se pensioneze la data împlinirii vârstei legale de pensionare.
Cadrele didactice universitare nu mai pot avea funcții de conducere, de îndrumare, de control sau de administrare în învățământul superior de stat, particular și confesional după ce împlinesc 65 de ani, vârsta legală de pensionare, potrivit noii Legi a educației care intră în vigoare miercuri.
Astfel, mandatele celor care dețin funcții de conducere sau de administrare, la orice nivel al universității, încetează de drept în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare. Fac excepție funcțiile de membru al consiliului de administrație al universităților particulare.
Pensionarea cadrelor didactice de conducere, de îndrumare și de control se poate face și în timpul anului școlar, pentru motive temeinice, dar numai cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ, respectiv al inspectoratului școlar.
Personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani.
Senatul universitar, din universitățile de stat, particulare și confesionale, în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală, conform Cartei universitare, fără limită de vârstă.
Senatul universitar poate decide conferirea titlului onorific de profesor emerit, pentru excelență didactică și de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare.
Cadrele didactice pensionate pot fi plătite în regim de plată cu ora.
Cadrele didactice și de cercetare care conduc doctorate se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani și pot conduce doctoratele în desfășurare la data pensionării până la împlinirea vârstei de 70 de ani, în regim de plată cu ora.
Unii decani și rectori spun că în acest context admiterea la doctoratul din 2011 este ratată.
„Admiterea la doctorat va fi ratată în toamnă, întrucât majoritatea celor care vor fi pensionați, aproximativ 80 la sută, sunt conducători de doctorat, iar alții candidați nu sunt”, a declarat, pentru MEDIAFAX, decanul Facultății de Comunicare din SNSPA, Remus Pricopie.