Rectificarea CC la motivarea privind referendumul din 29 iulie, publicată în Monitorul Oficial



Rectificarea Curții Constituționale la motivarea privind contestațiile la referendumul din 29 iulie a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial, menționându-se că la demiterea președintelui se aplică, în ceea ce privește listele, reglementările din legile referendumului și alegerii președintelui.
„În speță, însă, sunt aplicabile dispozițiile legale ale art. 2, alin (1), lit. c) din Legea nr 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și ale art 17 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului”, este paragraful introdus în motivarea Curții.
Paragraful a fost introdus imediat după pasajul în care se precizează că cetățenii cu domiciliu în străinătate nu pot influența cvorumul legal de participare la referendum, motiv pentru care nu sunt înscriși în listele electorale permanente.
Curtea a mai rectificat în motivarea emisă în cazul contestațiilor privind referendumul că adresele de la Ministerul Administrației și Internelor și de la Autoritatea Electorală Permanentă au fost primite în data de 2 august și nu pe 1 august, cum era menționat inițial.