Rectificarea bugetară va fi avizată cel mai târziu săptămana viitoare, după discuții cu FMI și CE



A doua rectificare bugetară din acest an va fi avizată de Guvern cel mai târziu săptămâna viitoare, după finalizarea discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE), a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
„Dacă terminăm toate discuțiile cu partenerii noștri internaționali – pentru că orice rectificare o discutăm înainte cu FMI și Comisia Europeană – până vineri facem vineri ședința de guvern, dacă nu, la începutul săptămânii viitoare”, a precizat Ponta, întrebat de jurnaliști despre data adoptării rectificării bugetare.
Veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scăderi la TVA, sume primite de la UE în contul plăților efectuate, impozit pe venit și salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziții și subvenții agricole.
Scăderea de venituri obținute din taxa pe valoarea adăugată, cu un minus de 1,3 miliarde lei, rezultă și din alocări suplimentare, de circa un miliard lei din această sursă, către bugetele locale, conform proiectului celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.
Guvernul va tăia din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea și radioul public și unele ministere, printre care Cultura și Apărarea, și va suplimenta alocările la Agricultură, Sănătate, Administrație, Educație, Justiție, Dezvoltare Regională și Turism, SRI.
Deficitul bugetului consolidat va fi menținut la 13,6 miliarde lei, reprezentând 2,2% din produsul intern brut.
Rectificarea se bazează pe datele economice care relevă o creștere a Produsului Intern Brut de doar „circa 1%” față de 1,8-2,3% cât s-a estimat pentru acest an și un PIB în valori nominale majorat la 607,3 miliarde lei, de la 579,6 miliarde lei, prin recalculare valorii nominale pentru anii 2009 și 2010 și publicarea datelor provizorii pe 2011 de către Institutul Național de Statistică.
Această valoare nominală a PIB, mai mare decât cea estimată la finele anului trecut pentru 2012, a fost luată în calcul și la prima rectificare bugetară, operată în luna august.