Record mondial la stat sub duș



Șase tineri germani au petrecut 101 de ore sub duș și au învins cu o oră precedentul record mondial, relatează AFP.
Echipați cu costume de baie, cei șase, patru bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, au avut voie să ia o pauză de zece minute la fiecare oră. Ei au reușit chiar să doarmă sub duș, câteodată chiar zece ore fără întrerupere.
„Sunt în formă fizică bună, dar foarte obosiți”, a declarat un responsabil din hotelul unde s-a desfășurat competiția. Trei alți tineri care au încercat să atingă recordul mondial au abandonat pe parcurs.
Această performanță va fi înscrisă în Guinness Book, iar cei ce au reușit-o vor primi un premiu de 2000 de euro, potrivit organizatorilor.



Recomandări

Zmeu X-Fest, evenimentul care a înscris România în circuitul mondial de alergare montană, desfășurat la Câmpulung Moldovenesc

Zeci de oameni salvați datorită unor elevi și profesorului Bogdan Dumitriu, de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni

Zeci de oameni salvați datorită unor elevi și profesorului Bogdan Dumitriu de la Colegiul „Mihai Băcescu” din Fălticeni

Grupul de elevi donatori de la Colegiul „Mihai Băcescu” din Fălticeni și profesorul lor Bogdan Dumitriu
Grupul de elevi donatori de la Colegiul „Mihai Băcescu” din Fălticeni și profesorul lor Bogdan Dumitriu