Finlanda a stabilit un nou record mondial în domeniul provocărilor insolite, cu cel mai lung spectacol de karaoke – 446 de ore, patru minute și cinci secunde -, au anunțat, luni, organizatorii, transmite AFP.
Clubul de karaoke din Kouvola, un oraș de 30.000 de locuitori din sudul Finlandei, a început spectacolul pe 2 iulie, iar pe 11 iulie a primit un certificat din partea Guinness Book ce atesta faptul că membrii săi au doborât recordul de 214 ore, deținut de un club din China.
Clubul finlandez a dorit să continue competiția, cu obiectivul de 600 de ore de karaoke non-stop.
Însă o mică eroare umană a pus capăt, luni, după 18 zile de cântat, acestei competiții: un cântec a fost difuzat de două ori în mai puțin de două ore, contrar regulamentului de concurs.
Arto Nikunen, președintele clubului, și-a manifestat mâhnirea față de acest incident, dar s-a declarat bucuros pentru că noul record este dublu față de cel anterior.
Karaoke este foarte popular în Finlanda, unde taximetrele sunt special echipate pentru a oferi clienților posibilitatea de a cânta melodii în timpul curselor.