Record ex aequo

Este firesc ca Premier League să monopolizeze știrile începutului de an în ceea ce privește fotbalul. După golul de antologie al lui Giroud, iată încă un eveniment furnizat de fotbalul englez în această primă etapă jucată până la Bobotează (Epiphany Day, cum ar spune insularii). Este vorba despre egalarea recordului de victorii consecutive într-un singur sezon și apoi de împiedicarea îmbunătățirii lui. Chelsea înșirase până la sfârșitul anului trecut 13 victorii la rând, ultima chiar pe 31 decembrie, cu Stoke, egalând astfel recordul lui Arsenal din stagiunea 2001-2002, acea superbă echipă cu Bergkamp și patru mușchetari – Vieira, Pires, Henry și Wiltord, francezii fiind toți campioni europeni la zi, iar primii trei și mondiali! Ce vremuri, nu-i așa? Revenind la Chelsea, la prima reprezentație din 2017 s-a deplasat pe terenul rivalei citadine Tottenham Hotspur, iar aceasta nu i-a permis a 14-a victorie consecutivă, ba chiar a învins-o suficient de clar, 2-0, cu o dublă a lui Dele Alli. Tottenham și-a văzut în primul rând propriul interes, cu această victorie urcând pe locul trei, la șapte puncte de adversara sa. Nu sunt puține, dar nici n-a permis banalizarea campionatului. Oricum, Antonio Conte merită toate aprecierile, este un tehnician care chiar știe meserie. După un început anevoios, fiind la prima experiență în afara Italiei, a ajuns chiar la un singur meci de demitere, dar odată trecut acel hop a izbutit o serie peste cea a lui Mourinho, ducând echipa pe primul loc. Nu știu ce va fi în continuare, nu sunt suporterul lui Chelsea, dar la un eventual succes în campionat al albaștrilor m-aș bucura pentru Conte. În favoarea sa este și faptul că nu are lotul cel mai “costisitor” din fotbalul englez, ba chiar e posibil să nu fie nici între primele trei.
În așteptarea Open-ului Australian, închei cu tenis. L-am văzut și pe Djokovic la lucru, în Qatar. Dacă ne întrebam cum va fi Modialul de fotbal din 2022, în condițiile în care el se va desfășura în ianuarie, atunci am putea să ne liniștim. Vântul din deșert poate l-a împins pe Djokovic la execuții bizare, dar până la urmă tot e în semifinale, iar fotbalul nu e chiar așa sensibil la lucrurile astea. Tot în semifinale ar trebui să fie și Murray, n-am prins decât primul set, smuls destul de greu lui Almagro, când vântul se mai potolise. Ar fi totuși un interesant preambul al sezonului o primă finală între primii doi jucători din circuit.